Lecție de siguranță pentru cei mici, alături de polițiști și mascota Tedi

Peste o sută de elevi de clasa întâi ai Școlii Gimnaziale „Corneliu Coposu” din Zalău au avut parte de o activități preventive, în prezența polițiștilor Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, alături de mascota Tedi.

În perioada 26-27 martie s-a desfășurat Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, iar polițiștii sălăjeni au susținut o lecție deschisă în care au abordat tema ,,Siguranța în curte”. Scopul acesteia a fost de a-i învață pe cei mici cum să își desfășoare activitațile recreative în siguranță, atât in curtea școlii, cât și acasă. De asemenea, școlarilor le-au fost prezentate atât situațiile de risc la care sunt expuși, cât și soluțiile de prevenire ale acestora. Toate activitățile organizate au fost dublate de jocuri și surprize destinate celor mici.

Pentru siguranța lor, copiii au fost sfătuiți să nu se joace afară după lăsarea întunericului și să nu iasă din casă fără știrea părinților. De asemenea, trebuie să acorde atenție interacțiunilor cu străinii, să nu accepte dulciuri sau atenții, dar și să evite animalele necunoscute. Totodată, cei mici nu trebuie să se joace cu obiecte sau recipiente găsite și să nu utilizeze petarde sau alte materiale pirotehnice.

Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi” are ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor. În județul Sălaj, proiectul este implementat de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj.

Leave a Comment