Un tânăr în vârstă de 25 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști la volan, deși avea permisul de conducere suspendat. Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică au depistat în noaptea de marți spre miercuri, 11 spre 12 februarie, ora 00.30, pe bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău, un zălăuan de 25 de ani care conducea autoturismul, deşi avea suspendat permisul de conducere pentru nerespectrea regimului legal de viteză. ”A fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.