O plasă monofilament cu o lungime de circa 1.500 de metri, întinsă de braconieri, în care se aflau circa 700 kilograme de peşte, a fost găsită pe lacul Vârşolţ, în noaptea de miercuri spre joi, de către personalul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Sălaj care asigură paza celui mai mare luciu de apă din judeţ. Tot peştele aflat în plasă a fost eliberat în lac, reprezentanţii AJVPS Sălaj promiţând controale şi vigilenţă în continuare, pentru a putea fi identificaţi braconierii. “Sunt braconieri pe care îi ştim, dar nu am reuşit să-i prindem. Noi îi urmărim pe ei şi ei pe noi. Ieri au fost băieţii noştri la amiază pe lac şi braconierii s-au gândit că nu mai merg şi noaptea, însă le-am făcut o surpriză. Din păcate, plasa s-a agăţat în elicea bărcii şi a trebuit să o scoatem, pentru că altfel stăteam la pândă, chemam şi jandarmii şi prindeam braconierii”, a declarat joi, Viorica Ispas, responsabila cu pescuitul din cadrul AJVPS Sălaj. Potrivit sursei citate, a fost capturată o plasă monofilament cu o lungime de circa 1,5 kilometri, în care se aflau circa 700 de kilograme de peşte, în principal din specia caras. “Carasul nostru e un peşte rezistent, aşa că am reuşit să-l eliberăm pe tot, în condiţii optime. Le mulţumesc băieţilor mei pentru activitatea de azi noapte şi pentru ca sunt vigilenţi şi prezenţi la datorie la orice oră din zi sau din noapte. Încă o noapte nedormită. Vom fi şi în continuare atenţi atât pe Vârşolţ, cât şi pe râurile Crasna, Someş şi Barcău. Contăm foarte mult şi pe sprijinul jandarmilor”, a conchis Viorica Ispas.
Ați acționat a la Dorel sau cineva a fost interesat să nu-i prindeți…
In Graiul Sj. erau 320 kg. Deci, cate erau?