La Șimleu Silvaniei, Târg Ocazional de Crăciun

Motto : „Voi onora Crăciunul în inima mea și voi încerca să păstrez acest sentiment tot anul”. 

Charles DICKENS (1812-1870), scriitor englez

Crăciunul este o mare sărbătoare a creștinătății, venerată și de șimleuani, așa cum se întâmplă în țară și în lume. Atmosfera celebrării Nașterii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, este una însuflețitoare, atât în familie, cât și în comunitate. De-a lungul timpului, activitățile organizate și desfășurate cu acest prilej au fost multiple, devenind tradiționale.

Anul acesta, în orașul spiritualității sălăjene, Șimleu Silvaniei, startul sărbătorilor de iarnă a fost dat de Târgul Ocazional de Crăciun. Primăria și Consiliul Local, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Șimleu Silvaniei și Societatea Națională de Cruce Roșie din România – filiala locală, au organizat  și desfășurat prima ediție a acestui târg, în perioada 28-29 noiembrie 2019, la care au participat sute de persoane. În acest sens, o  contribuție remarcabilă au avut-o voluntarii de la Crucea Roșie și CNIPT, elevi ai Colegiului Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, îndrumați de către Roxana Deac, precum și Asociația „Șanse Egale”, Școala Gimnazială „Silvania”, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” și comercianții șimleuani. Au fost amenajate standuri cu diferite produse: ciocolată de casă; turtă dulce; kürtőskalács (cozonac secuiesc); sirop și gem de prune, de coacăze și de mure; miere; nuci; castane coapte; porumb fiert; vin și pălincă de Bădăcin; vin fiert; obiecte artizanale; ornamente de Crăciun etc. În plus, s-au petrecut și multiple acte caritabile. Întreaga activitate a fost coordonată de către drd. Daniel Stejerean – director al CNIPT și Livia Berar – agent turism al CNIPT.

Parcul Cetății din oraș a fost amenajat cu diferite elemente decorative (chiar și cu personaje de povești), corpuri de iluminat și puncte protejate cu focuri din lemne (!), scăldându-l în lumină și culoare. Astfel, acesta a devenit „Cetatea Magică a lui Moș Crăciun”, deschizându-și porțile, joi, 28 noiembrie 2019, ora 18, când a sosit Moș Crăciun. Mulți participanți (elevi, tineri și vârstnici) au împodobit bradul cu steluțe, clopoței și beteală. Pe steluțe și-au scris numele, alături de câteva cuvinte de laudă și mulțumire pentru trăirea acestor momente înălțătoare. În casa lui Moș Crăciun , copiii au primit cadouri și s-au fotografiat cu acesta prin intermediul cabinei oglindă „Happy Photo Booth”, a zălăuanului Cristian Niculaș. În același timp, pe scena târgului s-a desfășurat un program artistic cu colinde și cântece adecvate sărbătoririi Crăciunului, însuflețind asistența. Primii care au urcat pe scenă au fost elevi ai Școlii Gimnaziale „Silvania”.  Amedeea Bodea, a interpretat colinda „Din cer senin”. Apoi, ea și colegii ei din clasa a IV-a C și învățătoarea Florica Bodea au cântat-o împreună, intonând și „Trei păstori” și „Sculați-vă, gazde mari!”. Au urmat elevi ai clasei a IV-a A, ai învățătoarei Mariana Aionese, cântând „Altfel de colind” și „Vreme e de colindat”. Din partea clasei a VIII-a A, a profesoarei Daniela Oltean (diriginte), eleva Alina Vereș a cântat „Am plecat cu colindatu’”. În continuare, au urcat pe scenă elevi ai Colegiului Național „Simion Bărnuțiu”. Andreea Rus și Rareș Oltean au cântat: Noapte de vis; Jingle Bells; Deschide, nană, ușile!; Let it snow!; Florile dalbe; Colindăm, colindăm. Diana Moisi și Aida Vâlcelean au interpretat cântecele: Cerul și pământul; Dom, dom, să-nălțăm; Flori de măr; O Haly Night. Apoi, elevele Rebeca Prundaru, Claudia Petrușe, Ioana Oltean, Nicoleta Oltean și Roxana Lingurar – toate de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”, au cântat: Oili, oila; Noi umblăm a colinda; Măruț, mărgăritar.

În ziua a doua (vineri, 29 noiembrie), tot de la ora 18, activitățile s-au desfășurat în același mod, atât în casa lui Moș Crăciun, cât și la standurile respective. De asemenea, pe scena târgului, a continuat și programul artistic, cu elevi ai Școlii Gimnaziale „Silvania” (directoare, prof. Angela Maria Lipo). Astfel, elevii clasei I A și învățătoarea Eleonora Marinkaș au cântat „Hai, gazdă, deschide poarta !” și „Altfel de colind”, iar cei ai clasei I C și învățătoarea Kandert Stela au interpretat „Hoila” și „Colind”. Clasa a II-a A și învățătoarea Delia Remeș au colindat cu „Poveste de Crăciun” și „Din cer senin”, iar clasa a II-a B și învățătoarea Sanda Rusu au interpretat „Leur-i ler, dalbe flori, cântă-n drum colindători” și „Pe podele de nuiele”. Elevii clasei a II-a C și învățătoarea Liana Chiș au cântat „În orașul Viflaim” și „Dimineața lui Crăciun”, iar cei din clasa a III-a A și învățătoarea Camelia Pop, și cei ai clasei a III-a D și învățătoarea  Rodica Sabău, au intonat împreună „Altfel de colind” și „Clopoței, clopoței”. La fel, clasa a III-a B și învățătoarea Adriana Bonțe, și clasa a III-a C și învățătoarea Cristina Teieru, au cântat „Larg, deschideți poarta!” și „Am pornit cu colindatu’”.

Apoi, elevi ai clasei a VI-a C și diriginta lor, profesoara Luminița Mandiuc, au cântat „Un altfel de Crăciun”, iar colega lor, eleva Celia Bodea, a interpretat  „Colindiță Sfântă”. Din partea clasei a VII-a C, ai profesoarei Doina Porcar (diriginte), elevele Ștefania Pușcaș și Giulia Cavaler, cu acompaniamentul chitarei lui Gabriel Mirgheș, au cântat „Poveste de Crăciun”, iar din partea clasei a VIII-a C, a profesoarei Dana Ardelean (diriginte), eleva Irina Chiș, cu acompaniamentul aceluiași Gabriel Mirgheș, a interpretat melodia „Galbena gutuie”. Programul artistic, un adevărat concert de colinde, s-a încheiat cu melodiile Grupului de fluierași „Menestrelii”, cu elevul George Pop la trompetă, condus de către profesoara Felicia Man, în aplauzele binemeritate ale publicului spectator. Astfel, în cele două zile, pe scena acestui târg au urcat 287 de elevi minunați, îmbrăcați sărbătorește, aducând celor prezenți bucuria, adevăratul dar al Crăciunului, cum bine zicea Papa Benedict al XVI-lea!

Despre activitățile desfășurate în cele două zile, Daniel Stejerean mi-a spus : „Târgul ocazional de Crăciun, organizat în premieră la Șimleu Silvaniei, a reușit să aducă atmosfera feerică a sărbătoririi nașterii lui Iisus în cetatea din oraș. Ideea evenimentului a fost aceea de a aduce un strop de căldură sufletească în rândul familiilor cu copii fără posibilități materiale și de a le reda, pentru câteva clipe, zâmbetul și bucuria copilăriei. Construcția târgului s-a făcut în jurul ideii de a dărui, de a fi mai bun, dar și de a te implica în comunitatea ta. Exemplul poate fi reușita acestui eveniment, prin bunăvoința firmelor și a persoanelor fizice care au donat dulciuri, fructe, haine, chiar și piese de mobilier, care au ajuns la toți copiii cu posibilități materiale reduse. Sprijinul constant primit din partea Crucii Roșii, mobilizarea voluntarilor, participarea comunității la târg, și lista ar putea continua cu producătorii tradiționali, autoritățile locale, cadrele didactice și mulți, mulți copii, au făcut ca acest moment să fie unul de neuitat, încărcat de magia sărbătorii de Crăciun”.

Așadar, acest inedit Târg ocazional de Crăciun s-a constituit într-o mare sărbătoare, în spiritul bucuriei, bunătății și iubirii față de cei dragi fiecăruia.

Tuturor, CRĂCIUN FERICIT!

Prof. Marin ȘTEFAN

One Thought to “La Șimleu Silvaniei, Târg Ocazional de Crăciun”

Leave a Comment