La Șimleu Silvaniei: Colind pentru suflet!

Motto: „Crăciunul! E vremea când aprinzi focul ospitalității în casă, iar flacăra bunătății în suflet”.
Washington IRVING (1783 – 1859), scriitor american

Suntem în luna lui Undrea, au venit sărbătorile de iarnă. Decembrie este „luna cadourilor”, iar Moș Nicolae a trecut pe la multe familii cu sacul lui fermecat, oferind daruri de tot felul. Se apropie Crăciunul, marea și minunata sărbătoare a Nașterii lui Iisus Hristos, prilej pentru organizarea și desfășurarea multor activități de preaslăvire a Mântuitorului nostru.

În acest context, Protopopiatul Greco-Catolic Șimleu Silvaniei, Biroul Pastoral Eparhial pentru Tineri Oradea și Enjoy Music Oradea au organizat concertul „Colind pentru suflet”. Acesta s-a constituit într-un „spectacol caritabil” pentru suplimentarea fondurilor bănești alocate copiilor și tinerilor de Biserica Greco-Catolică șimleauană, în multiplele activități pentru aceștia. Printre activități se numără: întâlniri protopopiale, eparhiale și naționale; exerciții spirituale (trei zile de reculegere spirituală, în locații deosebite, în prezența unui preot, expert în pastorația tinerilor); prezențe la Campusul Ecumenic de la Loreto – Italia; participări la cursul de formare muzicală de la Roma. Acest concert inedit s-a desfășurat în seara de duminică, 8 decembrie 2019, în fața Sfântului Altar al bisericii amintite, în prezența multor enoriași șimleuani, și nu numai. Prezentatori au fost elevii: Anamaria Pop – Colegiul Național „Silvania” Zalău și Alex Câmpan – Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, cei care, alternativ, au vorbit frumos despre Nașterea Domnului și despre acest spectacol caritabil, precum și despre cei care au interpretat frumoasele colinde românești.
Spectacolul a început cu prezentarea minunatei povești a Nașterii lui Iisus Hristos, o dramatizare intitulată „Nașterea Domnului”, prin Parohia Greco-Catolică. Actori, pe cât de tineri, pe atât de iscusiți, au fost elevi ai Școlii Gimnaziale „Silvania”, ai școlii din satul Iaz (comuna Plopiș) și ai școlii din satul Șumal (comuna Marca), sub regia profesoarei pentru învățământ primar Florica Bodea. Costumația a fost adecvată evenimentului, iar distribuția a fost următoarea: povestitor – Celia Bodea, Iosif – Denis Lucaci, Maria – Lavinia Rad, Irod – Luca Santavan, Irodiada – Medeea Criste, servitoare de curte – Diana Dragoș, soldat – Andrei Soica, Artaban – Sebastian Satmari, Melchior – Adrian Cadar, Gașpar – Cristian Pașca, Baltazar – Ianis Man, cei trei cărturari – Melania Haraga, Luca Bodea și Samira Marion, cei trei păstori – Marc Lucaci, Bogdan Zaha și David Zaha, îngerul 1 – Ioan Rațiu, îngerul 2 – Ariana Bregea, îngerași – Natalia Chiș, Maria Pop, Ema Muste, Carina Hnatiuc, Lavinia Dragoș, Alexandra Bodic și Alissia Pop, stea – Diana Andor, familia 1, tatăl – David Șipoș, mama – Albert Antonia, familia 2, tatăl – Vlad Hnatiuc, mama – Alexandra Pop, copilul – Vlad Pop, copil sărac – Carla Laslo, oameni – Diana Valverde și Alesia Sabou, hangița – Triana Soica, la orgă – Amadeea Bodea.Toți elevii au avut o evoluție scenică încântătoare, emoționând asistența, care i-a răsplătit cu aplauze prelungi. Acestora li s-a alăturat Trupa de Fluierași, pregătită de profesoara Felicia Man – Școala Gimnazială „Silvania”, interpretând și două cântece: „La Viflaim, colo-n jos” și „ Fratello Sole, sorella Luna”.
Apoi, au răsunat vocile de colindători ale tinerilor: Alex Cristea, Natalia Bendre și Paula Popa, soliști ai Ansamblului „Enjoy Music” din Oradea, care, aducând vestea Nașterii Domnului, au făcut să tresalte sufletul de bucurie al spectatorilor. Întrucât Crăciunul, lângă bradul împodobit frumos, este sărbătoarea bucuriei și a familiei, a venit să colinde și Corul de copii „Enjoy Music”, cu elevi din clasele pregătitoare până la a patra, de la Liceul orădean „Iuliu Maniu”, dirijat de către Ovidiu Lazăr și Alexandru Cristea. Prin vocile acestor copii deosebiți, s-au retrăit, cu nostalgie, anii copilăriei, fiind răsplătiți cu aplauze binemeritate, pentru colindele: Deschide ușa, creștine!; Îngerii-n a noastre plaiuri”; Colindăm, colindăm, iarna! A urmat elevul Bogdan Hurban – Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei, care, cântând, a arătat cum colindul este o zestre spirituală care transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu, cu menirea de a sluji vieții, de a duce binele în lume și printre oameni, fiind aplaudat cu generozitate. În continuare, elevii clasei a IV-a C, dirijați de Florica Bodea, au interpretat cu măiestrie colindele: Din Cer senin și Trei păstori.
Corul Bisericii Creștin Baptiste nr. 1 Șimleu Silvaniei – dirijat de către Sorin Bucur, a colindat cu „O, Prunc Divin!” și „Să-l încoronăm pe Iisus!”, amintindu-ne de memorabilul îndemn al Papei Francisc la vizita sa în România: „Să mergem împreună!”. Da, indiferent de religie și naționalitate sau alte deosebiri, să căutăm căile care ne unesc, nu pe cele care ne separă, să ne respectăm reciproc și să ne apropiem, în același timp. Apoi, un grup de tineri din comuna Plopiș, sub conducerea preotului paroh Ioan Șanta, de la Parohia Greco-Catolică, a venit cu „Viflaimul”, o variantă tradițională de colind din zona pitorească de la poalele Munților Plopiș, impresionând asistența.
În continuare, a fost prezentat Grupul de colindători „Teo și prietenii” din Șimleu Silvaniei: Paul Mărincean, Andreea Rus, Alexandru Silaghi, Adrian Lipo, Natalia Rațiu, Diana Moisi, Lavinia Rad și Iasmina Lupou – toți elevi ai Colegiului Național „Simion Bărnuțiu”, sub coordonarea profesorilor Teodor Pocola și Adrian Lipo. Ca de obicei, aceștia au fascinat publicul spectator, cântând: Om bun, deschide-ne poarta!; Altfel de Colind; O, cine este acest copil? În aplauzele celor prezenți, a fost prezentat, din nou, Ovidiu Lazăr – orădeanul de origine șimleuană. Cu vocea-i caldă și o sensibilitate de excepție, acesta a cântat „Copilule, cu ochi senini!” și „ Vin colindătorii!”. Refrenul cântecului al doilea a fost cântat împreună cu spectatorii, spre entuziasmul tuturor!
Spectacolul s-a încheiat cu o alocuțiune a preotului paroh Nicolae Bodea, care a spus: „Lăudat, să fie Iisus! Între tineri mă simt, întotdeauna, bine și suntem cu toții tineri în această seară, mai ales că am avut o seară plină de tinerețe, aici, la Șimleu Silvaniei, colorată de vocile frumoase ale tinerilor și copiilor din Oradea, ale tinerilor și ale copiilor de la Șimleu Silvaniei, cât și de la Plopiș sau Șumal. A fost o seară, sper, minunată pentru toți. Important, dragii mei, să-i ajutăm pe tinerii noștri și pe copiii noștri să privească spre Cer. Astăzi, la predică, evanghelia ne vorbea tocmai de femeia gârbovă, care nu putea să privească Cerul, le vorbea credincioșilor despre importanța de a privi spre Cer. Acolo este adevărata noastră fericire, acolo este adevărata noastră libertate. Ori, mai mult decât oricând, astăzi este important să-i ajutăm pe tineri, să-i încurajăm, să-i sprijinim, să le oferim toate mijloacele necesare ca să poată să privească înspre Cer, înspre Dumnezeu. Ori, întotdeauna, cu Hristos nu este altceva decât această experiență a infinitului, această experiență a relației cu Dumnezeu. Vă mulțumesc, în această seară, tuturor care sunteți prezenți! Mulțumesc tuturor corurilor! Mulțumesc, inclusiv, Bisericii Baptiste din Șimleu Silvaniei, care ne-a dat, așa cum zicea Alex în prezentare, acea dimensiune de comuniune a tuturor bisericilor, care este extrem de importantă. Și, de fapt, este, cum spunea și Alex, mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc, la venirea sa în România. E mai important, astăzi mai mult decât oricând, să mergem împreună, mai ales noi, ca și biserici, ca și creștini. Dacă alte dimensiuni ale societății nu pot să se adune, să fie, să meargă împreună, măcar noi, prin dimensiunea credinței, să încercăm să fim și să mergem împreună. (…) Mulțumim tuturor care au cântat, ne-au încântat! Și mulțumim prezenței dumneavoastră în număr așa de frumos, pentru că fără public, fără dumneavoastră, această seară nu era frumoasă cu adevărat! O seară binecuvântată! V-așteptăm duminica viitoare, de la ora 17:00, la Concertul Corurilor din Șimleu Silvaniei „O, ce veste minunată!”. Iată, o altă inițiativă frumoasă a Șimleului, în care toate bisericile, împreună, organizează un concert. Aici, la Șimleu, chiar se trăiește și se simte credința, împreună. O seară binecuvântată! Lăudat, să fie Iisus!”.

Așadar, acest spectacol caritabil, într-un minunat „Colind pentru suflet”, a fost o frumoasă și emoționantă întâlnire, o apropiere autentică a unora de alții și, în special, o apropiere de Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, cel care ne aduce pace și bună înțelegere! În plus, cu cei 3.359 de lei și 100 de euro dăruiți de enoriași, cu această ocazie, Parohia Greco-Catolică „Sfânta Treime” Șimleu Silvaniei v-a suporta mai ușor costurile unora dintre activitățile programate pentru copii și tineri.

Tuturor, CRĂCIUN FERICIT!

Prof. Marin ȘTEFAN

2 Thoughts to “La Șimleu Silvaniei: Colind pentru suflet!”

  1. Anonim

    Semnul exclamării este un semn de punctuație întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. Nu este cazul aici, nu are ce căuta în titlu.

  2. Graur

    Poate că s-a vrut anunțarea unui eveniment deosebit, unul important, nu? Am văzut că se practică așa ceva, în nenumărate ocazii. Mai ales pentru a-l ademeni pe cititor. Oricum, observația este binevenită,,,

Leave a Comment