Un groaznic incident s-a petrecut, ieri, la Grupul Scolar Octavian Goga din Jibou, unde o eleva din clasa a IX-a a lesinat si a intrat in stop cardio-respirator, dupa ce profesorul de sport i-a cerut sa sustina proba de rezistenta in conditii infernale, mai precis la temperaturi caniculare. Desi a fost chemata o ambulanta la fata locului, starea fetei a fost atat de grava incat medicii au decis transferarea ei de la spitalul din Jibou la Spitalul Judetean din Zalau, iar de aici la o clinica din Cluj Napoca.
Incredibilul caz s-a petrecut ieri la Grupul Scolar Octavian Goga din Jibou, unde un profesor de sport a tinut mortis ca elevii sa sustina proba de rezistenta, in ciuda temperaturilor extreme de afara. Supusa unui efort fizic ridicat, o eleva din clasa a IX-a a lesinat si a intrat in stop cardio-respirator. De aici incolo, totul s-a petrecut cu viteza fulgerului. Speriat de cele intamplate, profesorul de sport Gabriel Barjac a sunat la numarul unic 112, solicitand la fata locului o ambulanta. Fata a fost dusa mai intai la Spitalul Orasenesc Jibou, insa medicii de aici nu au putut face nimic pentru adolescenta care nu isi revenea in simtiri. Fata a fost adusa la unitatea noastra dupa ce a lesinat, fiind in stare de inconstienta. Pentru ca nu si-a mai revenit, am decis transferul acesteia la Spitalul Judetean de Urgenta Salaj, a declarat, marti, managerul Spitalului Orasenesc Jibou, Gabriela Boldea. Astfel ca eleva a fost transferata la Spitalul Judetean de Urgenta Zalau. Pentru a grabi transferul cazului, o a doua ambulanta, de tip C (destinata cazurilor critice), a plecat din municipiu in intampinarea celei de la Jibou.
Surse oficiale din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau care doresc sa isi pastreze anonimatul au declarat ca eleva a ajuns la Unitatea de Primiri Urgente in stare de inconstienta, iar cum medicii au stabilit ca este vorba de un un caz special, s-a decis transferarea pacientei la o clinica din Cluj Napoca.