Poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Şimleu Silvaniei efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis, ca urmare a producerii unui eveniment rutier pe Drumul Judeţean 108F.
În ziua de 25 martie a.c., ora 14.30, un bărbat de 85 de ani, din comuna Măerişte, conducea un ATV pe drumul menţionat, iar în localitatea Măerişte, la km 13+550m, într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţ.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La testarea cu alcooltestul, rezultatul a fost negativ.
În urma impactului, vârstnicul a fost rănit grav, ulterior fiind transportat la spital pentru investigaţii.
noroc chior !!
bine ca n-o lovit pe nimeni 🙂