Omul de afaceri Mircea Gheţe a scăpat doar cu o amendă administrativă în valoare de 1.000 de lei, în dosarul în care acesta era acuzat de evaziune fiscală. Magistraţii Tribunalului Sălaj au dispus luni, 14 martie, încetarea procesului penal împotriva lui Gheţe şi i-a aplicat fostului consilier judeţean, o amendă administrativă de 1.000 de lei, ce se va trece în cazierul judiciar, ne-au transmis reprezentanţii instanţei.
De asemenea, judecătorii au constatat că prejudiciul cauzat a fost recuperat şi au dispus restituirea către inculpat de către ANAF Bucureşti a sumei de 98.135 lei achitată peste cuantumul prejudiciului reţinut în sarcina acestuia. Mircea Gheţe a fost obligat să plătească dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data scadenţei şi până la achitarea debitului. Instanţa a dispus ridicarea sechestrului asigurator aplicat asupra unui imobil deţinut de către inculpat, măsură luată prin ordonanţa procurorului din noiembrie 2014. Soluţia poate fi atacată cu drept de apel în termen de zece zile de la comunicare.
Fostul consilier judeţean a fost acuzat că în calitate de administrator al SC A SRL, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a efectuat în lunile aprilie 2008, decembrie 2008 şi iulie 2009, trei înregistrări în evidenţa contabilă, fără a avea la bază documente justificative de evidenţă contabilă primară (facturi, procese-verbale de casare), care au avut ca finalitate reducerea stocurilor de mărfuri, fără a înregistra venituri aferente. În felul acesta, el a prejudiciat bugetul statului cu 223.490 de lei, din care 178.628 de lei reprezintă TVA, iar diferenţa, impozit pe profit.
Mircea Gheţe a fost ales în 2012 consilier judeţean pe listele Partidului Conservator, scaun din care a demisionat în 2015. El a ocupat şi funcţia de director al Oficiului Judetean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Sălaj, la care a renunţat la începutul acestui an. În prezent, Gheţe este preşedinte executiv al ALDE Sălaj.