Ziua Protecţiei Civile, sărbătorită anual în 28 februarie, va fi marcată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj printr-o serie de activităţi atât la sediul unităţii cât şi al subunităţilor din judeţ. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi, cei interesaţi vor avea ocazia să vadă expusă tehnica de luptă. De asemenea, tot vineri, declarată de altfel „Ziua Porţilor Deschise”, pompierii sălăjeni vor primi şi vizita copiilor de la mai multe instituţii de învăţământ din judeţ.
Printre manifestările zilei se mai numără şi un simpozion tematic dedicat celor 81 de ani de existenţă a protecţiei civile în România, organizat cu sprijinul Direcţiei Judeţene Sălaj a Arhivelor Naţionale. Premergător zilei de vineri, cadrele ISU au fost angrenate să participe la diferite jocuri sportive în cadrul „Cupei protecţiei civile” la minifotbal, unde pompierii s-au duelat cu reprezentativele similare ale instituţiilor publice, iar la şah şi tenis de masă cadrele cele mai bune au primit cupe şi diplome.
„La cei 81 de ani de existenţă, Protecţia Civilă din cadrul ISU Sălaj se prezintă ca o structură flexibilă, capabilă să asigure un climat de încredere şi siguranţă cetăţenilor. Începând cu data de 15 decembrie 2004, activitatea de protecţie civilă se desfăşoară la nivel naţional în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivelul judeţului nostru în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă <<Porolissum>>”, au subliniat reprezentanţii instituţiei
28 februarie reprezintă data când Regele Carol al II-lea, prin “Înalt Decret Regal nr. 468″, a aprobat în anul 1933 Regulamentul Apărării Contra Atacurilor Aeriene, ca o necesitate a protejării populaţiei civile, rezultată în urma efectelor devastatoare ale primului război mondial, constituind actul de naştere al Protecţiei Civile în România. Protecţia civilă avea ca scop limitarea efectelor bombardamentelor asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor.