Inspectoratul de Poliție al Județului Sălaj adresează șoferilor, pe fondul prognozelor care anunță – pentru orele următoare – ploi și intervale cu vânt puternic, în majoritatea localităților județului Sălaj, o serie de recomandări ce se pot dovedi a fi foarte utile șoferilor din zonele aflate sub incidenta avertizărilor meteo Cod portocaliu și galben, avertizări ce cuprind și județul nostru.
Astfel, conducătorilor auto li se transmite să folosească luminile de întâlnire, pe toate categoriile de drumuri, chiar și pe timpul zilei, să nu se angajeze în depășiri riscante, să adapteze viteza la condițiile de drum, respectiv carosabil umed și să dea dovadă de atenție sporită în trafic. Totodată, IPJ Sălaj recomandă șoferilor sa aibă în vedere păstrarea unei distanțe mai mari față de autovehiculele aflate în fața lor, și să evite să schimbe brusc direcția de mers sau să frâneze brusc.
“Sporiți atenția la intrările și ieșirile de pe poduri sau la încrucișările cu autovehiculele cu gabarit mare. Totodată, evitați oprirea sau staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe”, recomandă polițiștii sălăjeni.
Șoferilor li se mai recomandă ca, în cazul în care rămân în pană, în condiții meteo nefavorabile, să așeze triunghiurile speciale, de presemnalizare, la o distanță mai mare de mașina față de situațiile obișnuite. Circulați cu viteză redusă, oferiți respect celorlalți participanți la trafic, fiți vigilenți, mai ales pe timpul nopții, la atelajele cu tracțiune animală, bicicliști sau persoanele care se deplasează pe marginea drumului. Nu în ultimul rând, asigurați-vă că atât dumneavoastră, în calitate de conducători auto, cât și pasagerii, aveți cuplate centurile de siguranță pe toată durata de deplasare.