Ioana Azimi-Anaraki, câștigătoare la „ULTRA – Cugi Race 2024”

Ioana Azimi-Anaraki, o zălăuancă pasionată de alergare, a câștigat traseul ULTRA (70 de kilometri) de la „Cugi Race 2024”, o competiție de alergare montană desfășurată zilele trecute și organizată de echipa Raw Nature Experience. Ioana a alergat distanța din concurs în 7 ore, 48 de minute și 11 secunde. Potrivit organizatorilor, Ioana a practicat timp de 10 ani handbalul de performanță, iar în 2005 a devenit campioana României cu Silcotub Zalău. A început să alerge mai serios în competițiile de alergare montană, în urmă cu doi ani. Este la al 4-lea „ULTRA” și o prezență constantă în competițiile Spartan Race. Cel mai dur dintre ele a fost în Cehia și l-a câștigat: 53 de kilometri, cu 3.000 de metri diferență de nivel și 66 de obstacole. Dar, cele mai de preț „CUPE” sunt cei trei copii: doi băieți și o fată. Și soțul Ioanei, Ramin, este un fost sportiv de performanță, a practicat ani și ani fotbalul, este un tip disciplinat, echilibrat, a muncit ani buni în sistemul bancar, a coordonat companii, activează în mediul privat, iar în timpul liber practică atletismul, în special alergarea montană.

 

One Thought to “Ioana Azimi-Anaraki, câștigătoare la „ULTRA – Cugi Race 2024””

  1. […] de alergare montană, în urmă cu doi ani. Este la al… Articolul Ioana Azimi-Anaraki, câștigătoare la „ULTRA – Cugi Race 2024” apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment