Patru persoane au fost victimele unui accident rutier care a avut loc vineri – 5 aprilie, în jurul orei 15 , între localitățile Şărmășag și Bobota.
”Pe DN 1 F, între localitățile Şărmășag și Bobota, pe un sector de drum în aliniament, un tânăr de 32 de ani, din județul Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul, din direcția Şărmășag către Bobota, a intrat în depășirea unui autoturism care era oprit neregulamentar pe marginea părții carosabile, a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de un bărbat de 61 de ani, din județul Satu Mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a șoferului de 61 de ani și a pasagerilor acestuia, doi bărbați de 35, respectiv 60 de ani, ambii din Satu Mare. De asemenea, un alt pasager de 56 de ani, tot din județul Satu Mare, din autoturismul condus de tânărul de 32 de ani, a fost rănit ușor. Ambii conducători auto au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui accident.