Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de ploi, valabilă începând din această după-amiază până marți dimineață, în majoritatea regiunilor. Începând de luni după-amiază, ora 17 şi până marţi dimineaţă, ora 10, va ploua în județele din Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Olteniei, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20 – 30 litri/metrul pătrat și, izolat, 40 litri/metrul pătrat, îndeosebi în zona Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali, potrivit informării Administraţiei Naţionale de Meteorologie. De asemenea, vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informarea emisă.