Ediția de vară a cunoscutului târg de vechituri de la Negreni, eveniment căruia i se mai spune și „Târgul Coaselor” se va desfășura în perioada 9 – 12 iunie, potrivit organizatorilor. Evenimentul a devenit o tradiție la nivel local și reunește în fiecare an mii de participanți din județele Cluj, Sălaj, Bihor, Alba și Satu Mare. Târgul este cunoscut pentru că are loc toamna, în luna octombrie, dar are și o ediție care se desfășoară vara, în luna iunie.
Localitatea Negreni a primit oficial în anul 1815 aprobarea pentru organizarea târgurilor. „În fiecare an, în al doilea weekend din luna octombrie, dar și la începutul verii, mii de oameni se adună în localitatea Negreni din județul Cluj, la cel mai mare târg de antichități și nu numai din Transilvania, târg ce își are originile în Evul Mediu. Târgu, cu o tradiţie de câteva secole, se organizează pe malul Crişului Repede, în localitatea Negreni. Acesta are două părţi, una în care se vând obiecte noi de uz general, haine, încălţăminte. O importanţă mai mare are cealaltă parte unde se pot găsi diferite vechituri, de exemplu: port popular, cusături, farfurii pictate, cărţi, mobilier, scule, picturi etc. Târgul se bucură de o popularitate foarte mare având oaspeţi inclusiv din străinătate.
Foto: Primăria Negreni
[…] Ediția de vară a cunoscutului târg de vechituri de la Negreni, eveniment căruia i se mai spune și „Târgul Coaselor” se va desfășura în perioada 9 – 12 iunie, potrivit organizatorilor. Evenimentul a devenit o tradiție la nivel local și reunește în fiecare an mii de participanți din județele Cluj, Sălaj, Bihor, Alba și Satu Mare. Târgul este cunoscut pentru că are loc toamna, în luna octombrie, dar are și o ediție care se desfășoară vara, în luna iunie. Localitatea Negreni a primit oficial în anul 1815 aprobarea pentru organizarea… Citeste mai mult […]
[…] Ediția de vară a cunoscutului târg de vechituri de la Negreni, eveniment căruia i se mai spune și „Târgul Coaselor” se va desfășura în perioada 9 – 12 iunie, potrivit organizatorilor. Evenimentul a devenit o tradiție la nivel local și reunește în fiecare an mii de participanți din județele Cluj, Sălaj, Bihor, Alba și Satu Mare. Târgul este cunoscut pentru că are loc toamna, în luna octombrie, dar are și o ediție care se desfășoară vara, în luna iunie. Localitatea Negreni a primit oficial în anul 1815 aprobarea pentru organizarea… » Mai multe detalii […]