Circulaţia rutieră pe drumurile judeţene, aflate în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, urmează să fie monitorizată. Măsura, dispusă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru efectuarea recensământului de circulaţie pe drumurile judeţene şi trimisă spre aplicare la CJ Sălaj, a fost aprobată în cadrul şedinţei ordinare de luni, 30 martie, de către consilierii judeţeni.
În cursul anului trecut CNADR a trimis o adresă la CJ Sălaj prin care informa faptul că, începând cu anul 2015, pe plan European, se va desfăşura o acţiune de înregistrare a traficului rutier. Aceasta constă în înregistrarea tuturor vehiculelor care trec printr-un punct de recensământ, scopul fiind determinarea celor mai importante caracteristici ale traficului pentru: fundamentarea strategiilor şi politicilor locale de dezvoltare a reţelei rutiere, realizarea planificării şi proiectării investiţilor rutiere şi elaborarea de studii pentru evaluarea calităţii aerului, în legătură cu evoluţia şi distribuţia traficului rutier. Monitorizarae traficului în judeţul Sălaj va începe din 20 aprilie, urmând ca până la acea dată, pe drumurile judeţene care urmează să fie recenzate, să fie amplasate posturi de înregistrare a circulaţiei rutiere. Acestea, în număr de 41, vor fi amplasate în puncte importante în trafic, pe traseele drumurilor judeţene, respectiv intersecţii cu drumuri naţionale de aceeaşi categorie. Este vorba despre localităţile: Agrij – pe drumul 108 A – un post de înregistrare, Almaşu – două posturi pe 103 N şi 108N, Bălan – DJ 109 R, Bănişor – DJ 191E, Benesat – DJ196, Bobota DJ 110B, Boghiş – DJ 191D, Buciumi DJ 108 A, Carastele DJ 110, Cehu Silvaniei – DJ 108D, Chieşd – DJ 108F, Cizer – DJ 108G, Crasna – DJ108G şi DJ 191C – două posturi, Creaca – DJ 108 A şi DJ 191C – trei posturi, Cuzăplac – DJ 108 N, Dragu – DJ161 şi DJ 109 – două posturi, Gîlgău – DJ 109E, Gîrbou – DJ 108B, Herecelean DJ 110A, Ileanda DJ 110 C, Ip – DJ 109P – două posturi, Lozna DJ 109 E, Măierişte – DJ 108 F, Meseşenii de Jos – DJ 191C, Năpradea – DJ108 E, Pericei DJ 110B, Plopiş – DJ110E, Poiana Blenchii – DJ109F, Sălăţig – DJ 108D, Sîg – DJ 191D, Someş Odorhei – DJ108 A, Surduc – DJ110D, Sărmăşag – DJ 110B, Şimişna – DJ 108S şi Treznea – DJ 108R.
Activităţile de înregistrare a circulaţiei rutiere pe drumurile Sălajului se vor desfăşura în perioada 20 aprilie – 14 noiembrie 2015 şi vor dura între zece şi 12 ore zilnic. Costurile necesare acestei monitorizări este de 37.720 de lei, iar principalele tipuri de vehicule monitorizate vor fi: bicicletele şi motocicletele, autoturismele, microbuzele, autospecialele, autocamionete şi autospeciale până la 3,5 tone, autocamioane şi derivate cu două, trei şi patru axe, autovehicule tip TIR, autobuze, tractoare, autocamione cu remorcă şi vehicule cu tracţiune animală.
A.T.
Cautam operatori PC, care sa se alature echipei noastre. Oferim si solicitam seriozitate maxima. Conditii necesare : – calculator + internet + cunostiinte minime de operare. Avem nevoie de persoane serioase, inzestrate cu calm si rabdare. Instruirea se ofera gratuit sub forma unor lectii prezentate pe mail. Atata timp cat cititi cursurile,o sa gasiti raspunsurile la toate intrebarile . Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Proiectul se doreste a fi lansat pe piata americana de carti electronice! Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul “ INFO” la adresa de email: roxyana_cj@yahoo.com