Doi băieţi în vârstă de 12, respectiv 14 ani au reuşit să incendieze o căpiţă de fân şi au fost la un pas să dea foc anexei gospodăreşti din apropiere, după ce s-au jucat cu focul.
Pompierii jibouani au fost solicitaţi să intervină marţi, 4 iulie, în jurul orei 19, pentru a stinge flăcările ce au cuprins o căpiţă de fân din curtea unei gospodării din localitatea Prodăneşti, comuna Creaca. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, cauza probabilă a incendiului a fost jocul copiilor cu focul. A ars aproximativ 1 tonă de plante furajere, a fost degradat peretele de lemn al unui adăpost de animale, intervenţia promptă a pompierilor împiedicând propagarea flăcărilor la anexele aflate în imediata apropiere, au mai precizat oficialii ISU Sălaj.