Un echipaj de pompieri al Gărzii Hida a fost solicitat să intervină în dimineaţa zilei de joi, 5 noiembrie, în jurul orei 4, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o chilie a mănăstirii Voievodeni, din comuna Dragu.
Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, cauza probabilă de incendiu a fost un scurtcircuit electric de la un mijloc de iluminat lăsat sub tensiune. Au ars piese de mobilier din interiorul unei camere, uşa, un geam şi mai multe unelte de uz gospodăresc depozitate acolo.