In memoriam NICU ILIEȘ

După o cumplită suferință, a încetat din viață

NICU ILIEȘ

cel care a făcut parte din lotul echipei de volei Silvania din Șimleu Silvaniei, care a promovat în Divizia Naţională de Volei.
A fost unul dintre cei mai buni, constanți și de nădejde prieteni pe care i-am avut încă din anii de liceu. Acest om s-a născut parcă să facă bine semenilor. A fost o întruchipare fără cusur a unui altruist. În viața lui n-a știut să spună NU! N-a refuzat pe nimeni, indiferent ce era rugat să facă pentru acesta. Și-a neglijat problemele personale pentru a fi de folos prietenilor. Un adevărat argint viu într-o lume leneșă, un om veșnic pe drumuri pentru a rezolva ceva pentru alții. N-a știut ce-i ura, bârfa, vorba de ocară. Găsea mereu soluția salvatoare. N-a avut studii superioare, dar avea o cultură generală apreciabilă pentru că lectura a fost unul dintre hobby-urile sale.
Un prieten de-o viață de-a dreptul inegalabil!
Dumnezeu să-L răsplătească măcar puțin pentru tot binele pe care el l-a făcut altora.
Condoleanțe familiei.

Cu regrete nesfârșite și sufletul îndoliat,
fam. Octavian Guțu

3 Thoughts to “In memoriam NICU ILIEȘ”

  1. […] NU! N-a refuzat pe nimeni, indiferent ce era rugat să facă pentru… Articolul In memoriam NICU ILIEȘ apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

    1. Prof. Marin ȘTEFAN

      Din Cluj-Napoca, de la Institutul Inimii. Da, subscriu, dragă Tavi Guțu! Înainte de toate, Nicu Ilieș a fost un OM între oameni, între cei ai urbei de la poalele Măgurii Șimleului, pe care l-am cunoscut din anul 1963, devenind buni prieteni, împreună cu Nelu, fratele său. Am scris despre el nenumărate articole, găsindu-se și în paginile din trei cărți ale mele! Condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Marin ȘTEFAN

      1. Prof.Constantin Nicolae Pușcaș

        Chiar așa ! Citez „A fost o întruchipare fără cusur a unui altruist”! Așa-l țin minte și eu. Se pare că timpul n-a avut răbdare cu el. Dumnezeu să-l ierte!

Leave a Comment