Profesoara Maria PÎRVU, un simbol al demnității. Aici, în Cluj-Napoca (internat în spital), am aflat cu nemărginită tristețe de plecarea dintre noi, la aproape 92 de ani, a distinsei profesoare Maria PÎRVU, după o grea suferință! Domnia sa a fost și rămâne o personalitate de referință pentru orașul Șimleu Silvaniei. A fost îndrăgită și apreciată de elevi, de comunitatea șimleuană și nu numai.
A fost credincioasă și milostivă, comunicativă și îngăduitoare, iubitoare de adevăr și dreptate, având un înalt spirit patriotic românesc. A fost și rămâne o luptătoare dârză pentru afirmarea și consolidarea identității naționale, alături de regretatul ei soț, profesorul Gheorghe PÎRVU! Și-a iubit mult familia, finii, colegii de breaslă, de la Casa Orășenească de Cultură (ca Directoare a acesteia) și de la Consiliul Local (ca președinte al Comitetului Sindical de Învățământ pe oraș), precum și concetățenii, îndrăgind orașul Șimleu Silvaniei, căruia i-a închinat viața, atât cea profesională, cât și cea de pensionară. Profesoara Maria PÎRVU a fost un simbol al demnității!
Exprimându-mi regretul nemărginit pentru pierderea nașei familiei mele, transmit condoleanțe familiei îndurerate! Bunul Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace, alături de iubitul ei soț, pe care-l pomenea mereu, dedicându-i și o poezie!
prof. Marin ȘTEFAN – UZPR, publicist, Șimleu Silvaniei
[…] A fost și rămâne o luptătoare dârză pentru… Articolul In memoriam Maria Pîrvu apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]