In memoriam: Ioniţă Scipione Bădescu

Motto: „Dacă ai o grădină şi o bibliotecă, ai tot ceea ce îţi trebuie”.
MarcusTullius CICERO (106 – 43 î.Hr.), filozof şi scriitor roman

Azi, luni, 15 mai 2017, se împlinesc 170 de ani de la naşterea poetului, publicistului şi pedagogului Ioniţă Scipione Bădescu, patronul spiritual al Bibliotecii Judeţene Sălaj. Mi-am adus aminte, consultând, iarăşi, Calendarul Istoric al Sălajului, realizat de dl. Daniel Mureşan – directorul Ziarului „Magazin Sălăjean”. Ioniţă Scipione Bădescu a fost fiul protopopului Ion Bădescu, văzând lumina zilei în mijlocul lunii lui Florar (15 mai) 1847, în satul Răstolţul Mare (atestat documentar în anul 1334, Rotolch), comuna Buciumi, judeţul Sălaj, unde a absolvit clasele primare. A urmat cursurile şcolii secundare la Beiuş şi Oradea, luându-şi bacalaureatul în anul 1867.
Atras de literatură, în oraşul de pe Râul Crişul Repede din Câmpia de Vest a României, la Oradea, a activat în cadrul „Societăţii de lectură”, debutând la 19 ani cu poezia „Adio către Ardeal”, publicată în Revista „Familia” nr. 13 din 5 mai 1866, editată de renumitul publicist român Iosif Vulcan, revista la care a debutat şi Mihai Eminescu cu poezia „De-aş avea” (25 februarie/9 martie 1866), când Iosif Vulcan i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu! Peste doi ani (1868), aflat la Pesta (Ungaria), la studii, Ioniţă Scipione Bădescu publică volumul „Poezii originale”. La revistele „Familia” şi „Concordia” publică şi traduceri în limba maghiară, precum şi în limba română, fiind preferaţi poeţii maghiari Petöfi Sándor (1823-1849) şi Vörösmarty Mihály (1800-1855), reprezentanţi ai romantismului. Din anul 1869 îşi continuă studiile de litere şi filozofie la Bucureşti, colaborând la revistele: Românul, Foaia societăţii pentru literatura română şi Trompeta Carpaţilor. Pentru abnegaţia lui culturală, Societatea Literară „Orientul” îl trimite în Maramureş pentru a culege poezii populare, publicând o parte dintre ele în Revista „Convorbiri Literare”.
Ioniţă Scipione Bădescu se va stabili la Iaşi, unde îşi va lua licenţa în litere şi filozofie, lucrând şi la revistele „Curierul de Iaşi” şi „Noul curier român”. După ce activează la Viena (1874-1878), revine la Iaşi, dar pleacă la Bucureşti şi lucrează ca redactor la Ziarul „Timpul”, alături de Mihai Eminescu şi Ion Luca Caragiale, legând frumoase prietenii cu aceştia. Apoi, funcţionează ca profesor şi director la Şcoala Normală din Galaţi, iar între anii 1881-1884 este angajat ca revizor şcolar la Neamţ, Suceava, Botoşani şi Dorohoi. În anul 1886, la Botoşani, editează revistele „Curierul Botoşanilor” şi „Curierul român”, având o activitate prodigioasă şi la Revista „Ţara-de-Sus”, cu articole literare şi folclorice. Multe poezii de-ale sale au un puternic caracter patriotic, printre acestea numărându-se: Martirilor independenţei, Armatei române şi Trâmbiţele răsună. Pentru mesajul ei înălţător, poezia „Trâmbiţele răsună” a fost pusă pe muzică de compozitorul şi dirijorul ieşean Gavriil Musicescu (1847-1903), leat cu Bădescu! În plus, la încoronarea Regelui Carol I (10 mai 1881) Ioniţă Scipione Bădescu a publicat volumul de poezii patriotice „Coroana României”, fiind decorat cu Medalia „Bene-Merenti” (adică, Celui ce a binemeritat), ca răsplată pentru meritul său de poet şi publicist cultural-literar.
De remarcat că, în anii 1887-1889 Ioniţă Scipione Bădescu se află, mereu, în preajma lui Mihai Eminescu, care era bolnav, sprijinându-l atât material (în limita posibilităţilor sale), cât şi spiritual, dovedindu-şi buna şi sincera prietenie cu cel mai mare poet al românilor. De fapt, în 20 iunie 1889, I.S. Bădescu publică articolul „La moartea lui Mihai Eminescu”, iar la inaugurarea bustului lui Mihai Eminescu de la Botoşani (11 septembrie 1890) a făcut, din nou, dovada prieteniei sale cu Luceafărul poeziei româneşti, ţinând un discurs omagial, în prezenţa multor personalităţi ale acelui timp, printre care se aflau scriitori, poeţi şi publicişti, precum: Barbu Ştefănescu Delavrancea, Grigore Ventura, Anton C. Bacalbaşa şi Panait Muşoiu.
În anul 1901 Bădescu se află în Bucureşti, bolnav, dar revine după un an la Botoşani, murind în 4 octombrie 1904. A fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Botoşani, iar pe monumentul său funerar se află scris: „Scipione I. Bădescu, poet-publicist şi fost revizor şcolar. Ridicat prin stăruinţa prietenilor săi şi a Asociaţiei Corpului Didactic Primar din Botoşani – 1930”.
Pentru valoroasa sa activitate culturală şi literară, Ioniţă Scipione Bădescu a fost, este şi rămâne un om de seamă al Sălajului, al României. În acest context, numele său se află pe frontispiciul Bibliotecii Judeţene Sălaj, din anul 1971. Mai întâi, din anul 1957, Biblioteca din Zalău a purtat numele său, până când aceasta a devenit o instituţie culturală judeţeană. Despre viaţa şi activitatea poetului şi gazetarului/publicistului Ioniţă Scipione Bădescu se regăsesc date concrete în Dicţionarele biobibliografice „OAMENI DE SEAMĂ AI SĂLAJULUI” (volumul I, paginile 47-49, Zalău – 2004) şi „SĂLAJ – OAMENI şi OPERE” (Editura DACIA XXI, 2011, paginile 32-33).
Aşadar, se cuvine să ne închinăm cu pietate memoriei lui Ioniţă Scipione Bădescu, pentru preţuirea activităţii sale literare, editoriale, publicistice şi pedagogice, desfăşurată cu destul devotament pentru progresul material şi spiritual al tuturor românilor.

Prof. Marin Ştefan