In memoriam. Doliu în învățământul șimleuan! A murit profesorul Traian ALBU

Joi, 21 martie 2024, ne-a părăsit profesorul șimleuan Traian ALBU, după o suferință galopantă și grea! După mai multe internări la spitale din Cluj-Napoca și Satu Mare, el a fost dus de soție și copii la Spitalul Universitar de Urgență din București. Acolo, în ultimele zile, starea de sănătate i s-a agravat rău de tot, plecând în lumea celor veșnice!

Traian Albu s-a născut la 17 iunie 1937, în comuna Pietrari, județul Vâlcea (lângă Govora). A absolvit cursurile Școlii Primare și pe cele Elementare în localitatea natală. Apoi, în perioada 1951-1955, a urmat cursurile Școlii Pedagogice de Băieți din Râmnicu Vâlcea, devenind învățător. Ca învățător, a lucrat un an și trei luni în satul Recea Mică, din comuna Vârșolț (Sălaj), după care a fost încorporat în armată. După armată, în anul 1958, a fost numit îndrumător cultural la Casa de Cultură din orașul Șimleu Silvaniei. Ulterior, a fost numit secretar al Comitetului de Cultură al Raionului Șimleu (regiunea Crișana). Apoi, a avut și funcția de director al Casei de Cultură Șimleu Silvaniei, precum și al Casei Pionierilor din Șimleu Silvaniei.

În anul 1964 a absolvit secția Pedagogică a Conservatorului de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, ajungând profesor de muzică la școlile șimleuane. A obținut toate gradele didactice, printre care și gradul I, în anul 1983.

De-a lungul carierei profesionale a avut preocupări diverse în muzică populară, brigăzi artistice, formații de teatru, dirijor de cor. Rezultatele obținute în evoluția pe scenă a acestor formații au fost apreciate de cei în drept și de presa, radioul și televiziunea din acele vremuri, primind numeroase premii, diplome și medalii la festivalurile și concursurile la care a participat. Ca profesor, a instruit cu succes soliști de muzică populară și muzică ușoară, grupuri vocale și, mai ales, coruri de elevi, la Școala Gimnazială „Silvania” și Școala Gimnazială „Horea”, ambele din Șimleu Silvaniei. În anul 1971 a înființat un ansamblu folcloric cu care a participat  la festivaluri folclorice de pe litoralul românesc, Festivalul de Folclor de la Ohrid (Iugoslavia) și la multe emisiuni TV.

După anul 1989, activitatea sa, mai ales în domeniul cultural-artistic, a continuat și mai intens, prezentând momente artistice la aproape toate evenimentele istorice sau de altă natură, răspunzând prompt la toate solicitările Primăriei și Consiliului Local Șimleu Silvaniei. Cetățenii orașului de la poalele Măgurii silvane, cei prezenți la aceste evenimente, au apreciat repertoriul  bogat de cântece și versuri prezentate de-a lungul anilor de zeci și sute de elevi, pregătiți cu iscusință de către Traian Albu. Drept recunoștință, a primit din partea Primăriei, conducerii școlilor și Clubului Elevilor din Șimleu Silvaniei multe Diplome de Merit, Diplome de Excelență și Scrisori de mulțumire. O lungă perioadă de timp a pregătit și a condus corul Bisericii Ortodoxe nr. 2 din Șimleu Silvaniei, atât în cadrul slujbelor religioase, cât și al diferitelor evenimente sărbătorești, fiind prezent la toate concertele de colinde organizate la nivel de oraș.

Profesorul Traian Albu a fost distins cu: „Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a” (1968), „Diploma de Onoare” pentru merite deosebite în activitatea Casei Pionierilor (1975), Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominația fascistă” (1974), titlul de „Profesor Evidențiat” (1980) și titlul de „Cetățean de Onoare” al orașului Șimleu Silvaniei (2018). De asemenea, printre premiile sale se află: Diplome de Excelență (Primăria Șimleu Silvaniei, 2001; Biblioteca Orășenească Șimleu Silvaniei, 2001; Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, 2004; Școala Gimnazială nr. 1 Șimleu Silvaniei, 2004; Centrul Cultural Șimleu Silvaniei, 2009; Școala Gimnazială „Horea”, 2011) și Diploma de Onoare „Oameni de Seamă ai Sălajului” (Biblioteca Județeană Sălaj, 2012). În plus, profesorul Traian Albu se află în Dicționarul biobibliografic „SĂLAJ – OAMENI și OPERE”, Zalău, 2017, paginile 17-18, al Bibliotecii Județene „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj.

De remarcat faptul că, profesorul Traian Albu a fost și un bun colaborator/corespondent al publicațiilor: Crișana, Năzuința și Graiul Sălajului. De asemenea, el are un „Disc de muzică populară” (București, Electrecord, 1971), un „CD” și o „Casetă de muzică” (2002), fiind coautor la publicația „Profesorul – protagonist al Reformei învățământului” (Șimleu Silvaniei, 1997).

Profesorul Traian Albu a fost și rămâne unul dintre cei mai buni prieteni ai mei! Am scris zeci de articole despre el și activitatea sa cultural-artistică și educativă în presa locală, județeană și națională. De asemenea, el se regăsește și în multe pagini (cu fotografii) ale cărților mele „Amintiri din Zodia Berbecului” (2021) și „Căutătorul de cuvinte. Și de imagini…” (2023).

De aceea, pot spune că profesorul Traian Albu a făcut „istorie” în muzica școlară șimleuană și nu numai! Mulțumindu-i pentru prietenie și pentru rezultatele de seamă ale activităților sale, îi doresc drum lin printre stele, acolo sus, în Cer! Sunt alături de familia sa îndurerată!

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace.

Priveghiul va avea loc sâmbătă, 23 martie 2024, ora 18:00, la Biserica Ortodoxă nr. 2 (lângă Policlinică), iar slujba de înmormântare duminică, 24 martie 2024, ora 13:00, la Biserica Ortodoxă nr. 1 (lângă Parcul Central), ambele din orașul Șimleu Silvaniei.

 

Prof. Marin ȘTEFAN – UZPR,

Publicist, Șimleu Silvaniei

 

2 Thoughts to “In memoriam. Doliu în învățământul șimleuan! A murit profesorul Traian ALBU”

  1. […] și pe cele Elementare în localitatea natală. Apoi, în perioada… Articolul In memoriam. Doliu în învățământul șimleuan! A murit profesorul Traian ALBU apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Prieteni de-o viata

    Am aflat cu tristete vestea mortii prof.Traian Albu.Ma leaga foarte multe amintiri de el,l-am avut prof.de muzica la liceu,dirijor al corului mixt c-o participare la faza de zona a „Cintarii patriei”la Baia-Mare.Mi-aduc cu placere de miutele de fotbal din Parcul Cetatii,de-o deplasare la Iasi pt.incurajarea echipei de volei la calificarea pt.intrarea in Div.A.Articolul prof.Marin Stefan descrie parcursul acestiu OM,toti ce-i care l-am cunoscut ne vom aduce cu placere aminte de el.Drum lin spre ceruri Traiane,ve-i ramine vesnic in inimile noatre,Fratii Ilies.Sincere condoleante familiei.

Leave a Comment