Doi tineri din comuna Ileanda sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, după ce au fost prinşi zilele trecute, în timp ce încercau să vândă unui bistriţean 500 de litri de apă în loc de motorină. Ghinionul suspecţilor a făcut ca, în momentul în care bărbatul le plătea aşa-zisa motorină, la avantajosul preţ de doar trei lei/litru, să-şi facă apariţia oamenii legii.
Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, duminică, 6 octombrie, poliţiştii din Ileanda au fost sesizaţi de către un bărbat din Reteag, judeţul Bistriţa-Năsăud, cu privire la faptul că două persoane din localitate i-au oferit spre vânzare cantitatea de 500 litri motorină, la preţul de trei lei/litru.
Poliţiştii au realizat un flagrant, în urma căruia i-au identificat pe Nicolae V., în vârstă de 18 ani, din Ileanda, şi Alina M., de 32 de ani, din Perii Vadului, imediat după ce au încărcat 19 canistre în maşina bistriţeanului şi au încasat suma de 250 de euro, contravaloarea unei părţi din cantitatea de 500 litri de motorină.
Potrivit sursei citate, după o examinare sumară a conţinutului canistrelor, s-a constatat că acestea fuseseră umplute cu apă în loc de motorină. Pe numele celor doi sălăjeni, oamenii legii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru înşelăciune. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În ianuarie, „motorina” costa patru lei/litru
Acesta nu este, însă, primul caz de înşelăciune înregistrat pe raza comunei Ileanda. În luna ianuarie a acestui an, alţi doi tineri din comună, unul de 15 ani şi celălalt de 18 ani, au fost prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce încercau să vândă unui bărbat din Satu Mare 300 de litri de apă în loc de motorină. Profitând de neatenţia sătmăreanului, suspecţii au turnat motorină peste capacul canistrelor în care vindeau combustibilul, astfel încât victima să fie sigură pe ceea ce plăteşte. Potrivit reprezentanţilor IPJ Sălaj, sătmăreanul a apucat să achite suspecţilor suma de 1.200 de lei pentru canistrele cu aşa-zisa motorină, la preţul de patri lei/litru, faţă de peste şase lei/litru cât costa la pompă, însă prejudiciul cauzat a fost recuperat şi restituit păgubitului.
Mai sunt complici cu ei ..au o masina cunr SJ….WHA cu leduri in fata