În data de 23 februarie, dascălul de citire, Octavian Guțu, împlinește respectabila vârstă de 75 ani. Pentru toți cei care am avut șansa de a-i fi elevi, domnul profesor Guțu reprezintă, după părerea mea, o figură de referință în cariera noastră profesională.
La semnificativul moment jubiliar, urându-i domnului profesor La mulți și sănătoși ani!, ne-am luat îndrăzneala de a încresta pe răboj câteva date biografice, mult prea sărace, și câteva amintiri care mă leagă de domnia sa.
Domnul profesor Guțu și-a făcut „debutul” în viață în anul 1946, la Giurtelecu Șimleului, provenind dintr-o familie de basarabeni refugiați de ororile războiului și de prigoana sovietică. Familia sa a ajuns în Giurtelec în timpul celui de al Doilea Război Mondial, cu o „bocceluță și cinci copii”, după cum mărturisește cu emoție domnul profesor. El avea să fie al șaselea copil al familiei Guțu.
Așa a vrut destinul ca el să se nască într-o localitate sălăjeană încărcată de istorie, unde și în prezent mai există legende despre „horoieși”, iar profesorul Emil Lobonțiu, nepotul protopopului Ioan Lobonțiu, care a aprins flacăra revoluției pașoptiste în Sălaj, a descoperit vestigii arheologice importante, în „via lui Damian”.
Din păcate, nu a apucat să-i cunoască nici pe semnatarii Unirii Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918, vrednicii de pomenire Daniil Graur senior și Ioan Taloș, dascălul și preotul din Giurtelec, primul decedat în 1950, iar preotul Taloș în toamna anului 1944.
A urmat cursurile școlii primare și gimnaziale din satul natal, în perioada 1953-1960, și mai apoi cursurile Școlii Medii Mixte din Șimleu Silvaniei, pe care a absolvit-o în anul 1964.
De la intrarea pe porțile liceului și până în prezent, destinul său s-a confundat cu cel al orașului de la poalele Măgurii Silvaniei, denumit în trecut și „Brașovul vestului”, datorită importanței sale culturale deosebite: aici au luat ființă și au activat toate asociațiile culturale, religioase și economice românești înainte de 1918.
Era elev de liceu când și-a pierdut tatăl, Vasile Guțu, fost muncitor ceferist și astfel adolescența lui se încheie prematur. Și totuși, imposibilul devine posibil, și cu sprijinul familiei, al mamei sale, care beneficia doar de o modestă pensie de urmaș, se înscrie și este admis la Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca, specialitatea limba și literatura română.
Ca student a fost printre cei mai buni, ca dovadă că după doi ani de studii a obținut bursă republicană, ceea ce a reprezentat pentru el o adevărată „mană cerească”.
La terminarea facultății, conform uzuanțelor epocii, urma repartizarea făcută de către statul comunist, însă având media generală pe cei cinci ani de studii 9,62, a avut posibilitatea să opteze și a ales postul de profesor la liceul în care a fost elev. De atunci, din 1969, până în anul 2019, viața sa profesională a fost nedespărțită de această instituție etalon pentru învățământul sălăjean și nu numai. În fapt, este primul liceu românesc înființat în județul Sălaj, deschizându-și larg porțile pentru elevi la 1 octombrie 1919 și purtând numele ilustrului înaintaș pașoptist, Simion Bărnuțiu.
După efectuarea stagiului militar la Lipova, se reîntoarce în Șimleu, iar în anul 1972 s-a căsătorit cu profesoara de franceză Eleonora Litiuc, fiind binecuvântați cu doi copii: Adrian, fost coleg de clasă cu mine în prima treaptă de liceu, în prezent informatician în Timișoara, și Alina-Nora, profesoară de engleză la liceul din Șimleu.
În perioada 1978 – ianuarie 1990 a condus cu destoinicie destinele liceului șimleuan, pe porțile căruia intram și eu în septembrie 1987.
Am avut marea onoare de a-l avea dascăl de limba și literatura română în prima treaptă de liceu. Pentru copilul venit de la țară, din Bobota, a fost o mare surpriză să vadă un profesor care nu stă la catedră și nu începe ora cu „pomelnicul”. Profesorul Guțu era altfel. Deși îndeplinea funcția de director, cu multe atribuțiuni și probleme administrativ-gospodărești, pe care le avea un liceu de talia liceului „Simion Bărnuțiu”, atunci când intra în clasă parcă se „teleporta” într-o altă dimensiune, unde contau doar cele spirituale. Punea catalogul pe catedră și începea plimbarea printre bănci, ne întreba unde am rămas cu materia și continua să ne ghideze într-o lume de poveste. În special când vorbea despre imensa operă eminesciană, mi se părea că revăd aievea „codrii de aramă” din satul natal, prin care „cutreieram”, la fel ca poetul, sau locurile natale ale poetului, descrise magistral în poeziile sale: pădurea, lacul … Mai rețin și nu pot să uit cum, pentru a înțelege și noi geniul eminescian, îl compara pe poet cu un copac secular și cu cât își înfigea mai adânc rădăcinile în pământul țării, cu atât ramurile sale erau mai vizibile pe plan universal. Așa am ajuns să îndrăgesc și eu materia.
Îmi aduc aminte și acum că era tot prin luna februarie, dacă nu mă înșel, și eram elev de serviciu pe liceu. A venit și m-a chemat la dânsul în birou. Pe moment, mă gândeam ce boacănă am făcut, dar am văzut că mai era chemată și o colegă foarte bună la învățătură, Ioana Nemeș, și m-am mai liniștit. De fapt, ne-a chemat să ne spună că noi doi am luat nota zece la olimpiada de limba și literaura română, la faza pe liceu, și că de a doua zi eram scutiți de alte ore, timp de două săptămâni, urmând să învățăm, alături de ceilalți olimpici calificați la faza județeană, într-o sală de clasă separată.
În luna ianuarie 1990 a fost ales inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, funcție pe care a îndeplinit-o până în martie 1997.
Ne-am reîntâlnit în primăvara anului 1992 tocmai la Școala Generală din Zalnoc, unde dânsul venise în inspecție, iar eu eram proaspăt profesor suplinitor al catedrei de Istorie-Geografie. Atunci mi-a spus că Adi, fiul dânsului și fost coleg cu mine, intrase la facultate, la Timișoara, și mi-a recomandat să-i urmez exemplul, dacă nu din toamnă voi „servi” patria, adică voi fi încorporat în armată.
În anul 1997 a revenit la catedră, iar în anul 2000 a fost ales ca primar al urbei de sub Măgura, pentru un mandat de patru ani.
Din nou, în anul 2004, a revenit la catedră, iar la 1 noiembrie 2009 a fost pensionat, dar a mai predat câteva ore în fiecare an școlar, până în anul 2019.
Pentru meritele sale deosebite în domeniul învățământului, președintele României, Ion Iliescu, i-a conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de comandor, în anul 2004. De aemenea, în ședința Consiliului Local din 26 septembrie 2019, i-a fost acordată distincția onorifică „Cetățean de onoare” al orașului Șimleu Silvaniei.
Am fost profund onorat când domnul profesor m-a sunat și m-a rugat să colaborez și eu la cartea care s-a scris în anul Centenar al liceului, actualmente Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” din Șimleu. Din păcate, bucuria serbării evenimentului deosebit din viața liceului a fost umbrită de pierderea surorii domniei sale, și astfel domnul profesor nu a putut participa. Așteptam cu emoție ziua revederii cu domnul profesor Guțu și toți ceilalți dascăli pe care i-am avut în liceu, din păcate mulți dintre ei plecați la Domnul mult prea devreme.
Acum, cu prilejul jubileului, îi urăm domnului profesor mulți ani înainte, multă sănătate, că-i mai bună decât toate, și cât mai multe bucurii, alături de cei dragi!
Dr. Marin Pop,
Șef secție în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă-Zalău
In Honorem. Profesorul Octavian Guțu la 75 de ani
Un dascal e implinit cand macar unul din cei pe care i-a indrumat isi aduce aminte de el. Cu bune, cu rele.
Eu, la randu-mi, ca fost coleg si, cred, prieten, sunt omul care s-a bucurat mereu de orice recunoastere a meritelor celor apropiati. Ma simt obligat sa remarc, sa adaug, pentru a intregi portretul omului-dascal de citire Gutu Octavian, o insusire pe care multi dintre noi, profesori fiind, am dori s-o avem: buna ingemanare a rigorii stiintifice, acasa la dl.Gutu, cu deschiderea optimist-intelectuala care sparge canoanele impuse de metodicile traditionaliste de pana acum in relatia profesor-elev, E vorba de un nou „modus vivendi” , atat de natural la dl.Gutu, in care accentul cade pe puterea, capacitatea, imaginatia elevului de a creiona personal o noua cale, finalitate neimaginata de autorul in cauza. Pentru ca, vorba sa: Fiecare carte e o lume. Si atunci de ce sa nu fie chiar lumea ta ?
Sa incurajezi creativitatea elevului si s-o indrumi din umbra e un dar. Dl.Gutu a fost daruit! A fost daruit sa citeasca, sa transmita, A fost daruit sa stie, cu multa demnitate ,sa se ridice cand a fost lovit si s-o ia de la capat, mereu cu fruntea sus! Cred ca s-a nascut invingator! Multa sanatate si sa ne bucuram mult de prezenta domniei sale!
Orice dascal e multumitncand macar unul din cei pe care i-a indrumat isi aduce aminte de ele. Cu bune,cu rele.
Eu, la randu-mi, ca fost coleg si, cred, prieten, sunt omul care mereu m-am bucurat de orice recunoastere a meritelor celor apropiati.
Ma simt obligat sa remarc, sa adaug, pentru a completa portretul omului-dascal de citire O.Gutu, o insusire spre care multi dintre noi, dascali fiind, tindem: buna ingemanare a rigorii stiintifice,care e acasa la dl.Gutu, cu deschiderea optimis -intelectuala care sparge canoanele metodice traditionale de pana acum in relatia profesor-elev.E vorba de un nou „modus vivendi”, atat de natural la dl.Gutu, in care accentul cade pe puterea, capacitatea, imaginatia elevului de a creiona personal o noua directie, finalitate neimaginata de autorul studiat. Vorba domniei sale: Fiecare carte e o noua lume,Si atunci de ce sa nu fie lumea ta?
Sa incurajezi creativitatea elevului,dar s-o si indrumi din umbra, e un dar.Dl.Gutu a fost daruit! A fost daruit sa citeasca, sa-i incurajeze si pe altii sa citeasca, sa transmita ceea ce merita a fi transmis.A fost daruit sa se ridice mereu ,cu fruntea sus, demn, cand a fost lovit,si s-o ia de la capat. S-a nascut invingator! Dumnezeu sa-i dea sanatate si sa ne bucuram multi ani de prezenta domniei sale! La Multi Ani!
„D-lui profesor cu dragoste” a fost titlul unui film american pe care l-am vazut in perioada adolescentei,titlu care cred se potriveste de minune prof.Tavi Gutu.Nu l-am prins c-a profesor,am fost coleg ceva mai mic de liceu,dar regret ca n-am avut sansa sa-l am de profesor.I-am urmarit evolutia in timp si m-am bucurat de fiecare data cind citeam prin ziarele locale despre activitatea lui.Un episod care-mi vine in minte era de pe vremea cind era primar si a oficiat casatoria civila a nepotului meu,eram cu sotia mea,recunosc eram de ceva ani buni impreuna,dar n-o vazusem prea des cu lacrimi in ochi,am intrebat-o dupa oficiere ce i-a produs o astfel de emotie si mi-a spus ca un asemenea discurs la o astfel de ceremonie nu i-a fost dat sa auda-banuiesc ca toate perechile la care Tavi le-a oficiat casatoriile sint si azi impreuna!Nu-mi ramine decit sa-i urez si eu un calduros La multi ani alaturi de toti ce-i dragi.Cu respect si admiratie N.Ilies.
Un dascal,un director,un general,un coleg,un prieten.Asa il percep eu pe Tavi.La multi ani si numai bucurii iti doresc draga d-le profesor Gutu!
Ani mulți de ieri, cu zile închinate Dragobetelui!
Frumoasă pledoarie pentru profesorul Octavian GUȚU, la trei sferturi de veac de viață, domnule dr. Marin POP! Desigur, se poate scrie o carte despre el și despre activitatea desfășurată. L-am cunoscut în urmă cu 50 de ani, fiind colegi de breaslă la Liceul „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei. Pe lângă vocația pentru profesiunea aleasă, a fost, este și rămâne un om pragmatic. Acolo unde și-a desfășurat activitatea și, mai ales, la liceu, în toate ”ipostazele” (profesor, diriginte, coleg, director) a știut ce trebuie să facă ca să facă ce trebuie!!! N-a fost suficient să facă tot ce i-a stat în putință și, adesea, a trebuit să facă și ceea ce trebuie!!! Și-a legat numele de acest liceu/colegiu național și de orașul de la poalele Măgurii Țării Silvaniei, și acest fapt este o mare cinste! De-a lungul timpului, am văzut cât de preocupat era pentru obținerea performanței, sub toate aspectele, știind să relaționeze cu elevii, cu părinții și chiar cu autoritățile locale, județene și naționale. A fost, este și rămâne un dascăl de cetire și simțire românească (cum îi place să-și spună!), dedicat acestei meserii nobile. Printre alte lucruri, de la început, a simțit nevoia de lectură în perspectiva unei educații permanente, acționând în acest sens, atât în rândul elevilor, cât și în cel al adulților, fiind prezent la multe activități „tematice” la biblioteca liceului/colegiului și la cea orășenească. Mai nou, este prezent în paginile ziarului „Magazin Sălăjean” și pe internet, unde „tratează” acest subiect, „căci nu este alta și mai frumoasă și mai cu folos în toată viața omului zăbavă decât cetitul cărților… Cartea departe lucruri de ochii noștri ne învață, cu acelea trecute vremi să pricepem cele viitoare”, cum bine zicea Miron Costin. Îi urez prietenului meu, TAVI GUȚU, multă sănătate și bucurii nenumărate, alături de familie și de toți cei dragi lui! LA MULȚI ANI! S-auzim de bine! Marin ȘTEFAN
La mulți ani cu multă sănătate, d-le prof. Guțu Octavian!
La mulți și binecuvantati ani cu sănătate și bucurii, stimate domnule profesor! Ma bucur ca sunt contemporana cu un astfel de OM dedicat literaturii!
Monica Breazdău din Giurtelec