În luna ianuarie 2020, poliţiştii rutieri au desfăşurat zilnic acţiuni ce au avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de accidente şi creşterea gradului de disciplină rutieră. Cel puțin asta informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, care precizează că au fost puse în funcțiune nouă aparate radar din dotarea Serviciului Rutier. În acest context, poliţiştii au aplicat 3.643 de sancţiuni contravenţionale, cu 984 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, din care 149 pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni, 22 pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti, 1491 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 320 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 44 pentru depăşire neregulamentară, 23 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, alte 20 au fost aplicate pentru neacordarea priorităţii de trecere la pietoni, iar diferenţa au constituit alte abateri. În perioada de referinţă au mai fost constatate şi 63 de infracţiuni (cu 11 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut). Pentru abateri contravenţionale grave, sancţionate de lege şi cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, au fost reţinute 209 permise de conducere (+52).
Nimic de actiunile politiei in prevenirea accidentelor rutiere, totul se rezuma la cat de multe amenzi au dat si cate permise au suspendat, asadar vanatoare la greu. Aceste cifre prezentate demonstreaza inca o data ca Politia este ineficienta de la un an la altul. Vreau sa vad politistul in intersectie nu in boscheti la vanatoare.
amenzi= excelenta