Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Sâg, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni pe raza comunei a fost reținut de polițiști, miercuri, 13 martie., fiind ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile. Cercetările efectuate de polițiștii Postului de Poliție Sâg au stabilit că tânărul a distrus la sfârșitul lunii noiembrie 2018 un autoturism ce aparținea unui administrator al societății comerciale, de pe raza comunei, pe motiv că nu a fost servit cu băuturi alcoolice în afara orelor de program.
Activitatea infracțională a tânărului a continuat și în anul 2019. Astfel, în 6 martie a.c., pe fondul consumului de alcool, și-a incendiat locuința. În noaptea de 11 spre 12 martie a.c. a pătruns prin efracție (a spart un geam) într-o altă societate comercială de unde a sustras băuturi alcoolice și țigări, cauzând un prejudiciu de 1.000 lei. Ultimul act material a fost comis în noaptea de 12 spre 13 martie a.c. Acesta a pătruns într-o anexă gospodărească ce aparținea unei femei din comună și a sustras un motofierăstrău, în valoare de 1.700 lei, care a și fost recuperat de polițiști.
În baza ordonanței de reținere emisă de polițiști, cel în cauză a fost reținut în dimineața zilei de miercuri, iar în cursul aceleași zile a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și furt calificat. Pe numele tânărului, instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia.