Sala de spectacole a clădirii „Transilvania” din municipiul Zalău a găzduit vineri, ediția a noua a „Galei Presei Sălăjene”, un eveniment devenit tradiție în Sălaj așadar, de nouă ani. Organizată de Asociația Jurnaliștilor din Sălaj în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj și Primăria Municipiului Zalău, Gala din acest an s-a remarcat printr-o organizare deosebită, un program atent pregătit dar și prin ineditul unor momente de discurs care au „condimentat” acest eveniment special. Au participat invitați din toate domeniile de activitate, cultură, artă, învățământ, politică, administrație, directori de instituții, reprezentanți ai presei și televiziunilor din județ. Daniel Săuca, președintele Asociației Jurnaliștilor din Sălaj, a fost cel pe umerii căruia s-a sprijnit această gală, el fiind totodată și amfitrionul evenimentului. Premiile au fost multe și variate, toate deosebite, redacțiile și televiziunile din județ primind distincții din partea oficialităților și instituțiilor de cultură, din partea Primăriei, Prefecturii, Inspectoratului Școlar Județean dar și din partea formațiunilor politice PNL și ALDE. Președintele Consiliului Județean, Tiberiu Marc, Prefectul Sălajului, Ionel Ciunt și primarul Muncipiului Zalău, Radu Căpîlnașiu, au ținut să sublinieze în alocuțiunile lor, rolul presei în societatea și în viața sălăjenilor, au apreciat activitatea din acest an a jurnaliștilor, îndemnând la obiectivitate, verticalitate și adevăr, pe mai departe.
În cadrul festivității au fost premiate toate redacțiile de presă din județul Sălaj, jurnaliștii cu cele mai multe premii fiind Călin Pavăl de la Sălajul Pur și Simplu, Marius Morar de la cotidianul Magazin Sălăjean, Viorel Varga – Graiul Sălajului, Sebastian Olaru – Agerpress și Adrian Lungu de la Sălăjeanul. Dintre invitații care au oferit premii jurnaliștilor s-au remarcat Lucian Bode, copreședinte PNL Sălaj și deputat, Doina Cociș, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Sălaj, Marcel Lucaciu în calitate de reprezentant al Inspectoratului Școalr județean, dar și invitatul de onoare al serii, Prof. univ. dr. Elena Abrudan, director al Departamentului de Jurnalism din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
Publicul, prezent în număr mare la această Gală, a primit cu aplauze și momentele artistice ale serii, susținute cu măiestrie de orchestra Ansamblului folcloric Meseșul al Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj dar și recitalul de romanțe oferit celor prezenți de binecunoscutul artist Pavel Păușan. În cadrul Galei a fost lansat și „Anuarul Presei Sălăjene”, un volum care cuprinde cele mai interesante și frumoase materiale pe care fiecare jurnalist le-a pus la dispoziția Asociației Jurnaliștilor, care a coordonat și a făcut posibilă, cu sprijinul Consiliului Județean, apariția acestui anuar de presă. A fost lansată și cartea „Descoperim Sălajul”, cel de-al VI-lea volum al editurii „Caiete Silvane” dar și un frumos volum care surprinde Sălajul în ipostaze de poveste, inedite, „Sălaj. Locuri de poveste, povestea locurilor” al lui Sebastian Olaru, care a fost prezent la acest eveniment și cu o inedită expoziție de fotografie.
Un eveniment reușit din toate punctele de vedere, parcă mai sincer și mai lipsit de obișnuitele complezențe sau discursuri-stereotip comparativ cu evenimentele de gen din anii trecuți, Gala presei Sălăjene a reușit să strîngă laolaltă, printr-o organizare realmente deosebită, momente speciale, premii frumoase, muzică de calitate, carte, fotografie și o atmosferă relaxată, toate venite parcă să marcheze începutul celei mai frumoase perioade din an, Sărbătorile de Iarnă.
si de ce ati pus poza cu redactia Graiului???
nu-i normal sa puna cu cei mai buni? oricum au schimbat!
Felicitari organizatorilor! MS ca de obicei, un material frumos si altruist. In alte parti nu am citit de ei, in schimb aici citesc despre toti. Bravo, oricum acolo unde e, CLASA se vede de departe!
De nota 10!!!
TPresa sportiva merita toate laudele,campion absolut fiind dl Morar Marius de la Magazin Sj si. Salajanul tv,de unde se inspira si copiaza ulterior,Graiul si Sportul Salajan in special FELICITARI !!!
Daca voi numiti asta presa a salajului
Atunci eu sunt popa si nu stiu.presa din salaj egal zero.televiziunile din salaj exista?vai de noi cu presa din salaj.