Patru funcţionari ai Ocolului Silvic Ileanda au fost trimişi în judecată, de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru abuz în serviciu, faptă asimilată infracţiunilor de corupţie. Este vorba de Viorel Mihiş, şef ocol silvic la Ocolul Silvic Ileanda, Adrian Cristian Gărduş, inginer responsabil cu fondul forestier, Valer Liviu Chira, şef de district la Ocolul Silvic Ileanda şi Stelian Pop, pădurar.
Potrivit anchetatorilor, Viorel Mihiş, funcţionar public, în perioada 2006 – 2010, în mod repetat, în calitate de şef ocol silvic la Ocolul Silvic Ileanda şi inginer responsabil cu fondul forestier (în perioada în care funcţia de şef ocol silvic era deţinută la Ocolul Silvic Ileanda de Gărduş Cristian Adrian), în mod repetat, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, respectiv neexercitarea pazei fondului forestier din raza ocolului împotriva tăierilor ilegale de arbori şi a furturilor, neorganizarea, neasigurarea şi neexecutarea controlului respectării regulilor silvice de exploatare a lemnului şi nesancţionarea abaterilor (atribuţii pentru funcţia de şef de ocol silvic), neasigurarea integrităţii şi pazei fondului forestier, proprietatea publică a statului, nerespectarea programului de punere în valoare a masei lemnoase stabilită prin amenajamentele silvice, neurmărirea şi neluarea măsurilor pentru paza fondului forestier, necontrolarea provenienţei materialului lemnos, neîntocmirea de acte de constatare, conform prevederilor legale în vigoare, neexecutarea inspecţiilor de fond şi parţiale care să fi avut drept finalitate identificarea exploatarea abuzivă de arbori în u.a.53A şi 54A (atribuţii pentru funcţia de inginer responsabil cu fondul forestier), fapte coroborate cu nerespectarea atribuţiilor de serviciu ale inginerului responsabil cu fondul forestier Gărduş Adian Cristian, a şefului de district Chira Valer Liviu şi ale pădurarului Pop Stelian, prin care s-a cauzat un prejudiciu statului – reprezentat de Direcţia Silvică Sălaj, în cuantum de 193.405,60 de lei, care reprezintă un avantaj patrimonial necuvenit pentru persoanele (A.N.) care au exploatat abuziv 2.238 mc masă lemnoasă, în u.a-urile ( unităţile amenajistice) 53A şi 37,36 mc în 54A de pe raza Ocolului Silvic Ileanda.
Aceleaşi acuzaţii, respectiv îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, în mod repetat, le sunt aduse şi lui Gărduş Adrian Cristian, Chira Valer Liviu şi Pop Stelian.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Jibou. „Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au menţionat reprezentanţii Parchetului sălăjean.
Padurile Primariei Zalau sunt necrutator exploatate de Ocolul Silvic Stejarul , bineinteles cu aprobari cu iz politic de la Bucuresti ! Pe zalauani , adevaratii proprietari a acestor paduri , nu-i intreaba nimeni daca sunt de acord ! De ce oare?!?!
Acel Mihis era un arogant si el dadea lectiii la toti, iar acum se vede cine e asa zis fost director sa fie agent de distributie cu masa lemnoasa….. frumos….
Mihis nu este si nu a fost distribuitor de masa lemnoasa.Nu mai faceti astfel de comentarii rautacioase.Este un om vertical, capabil si care a gestionat foarte bine situatia .A fost verificat de atate ori si nu i s-a reprosat si imputat nimic.Sti sa-i coordoneze si sa pastreze armonia dintre angajati.Dar ca orice om are din pacate multi dusmani, chiar multi care s-u tinut prietn u el.Dac nu cunoasteti omul nu mai faceti comentrii rautacioas.Se va demontra ca nu are nicio vina si ca este un dosar fabicst de catre…Faceti sondje printre angajatii ocolului silvic si vedeti ce parere au despre el.. cu mici exceptii binneinteles.A inceput un nou an.Incercati sa fii mai putin rautaciosi fiindca acest om nu a facut rau nimanui.Credreti-ma.An nuo fericit tuturor.
nu fura nimeni dar fac palate si concedii in strainatate ,uitativa ce case au si in cit timp le au facut din salarii de la ocol?
macar chira mai doneaza si la biserica da de va fi iertat de pacate
au vandut 1000000 de cubi de pe valea porculi poiana blenchii