Fratele viceprimarului Fazakas, mort într-un accident în Ungaria

 

Fazakas Levente, fratele viceprimarului municipiului Zalău, Fazakas Nicolae, şi-a pierdut viaţa miecuri dimineaţă într-un accident de circulaţie petrecut pe teritoriul Ungariei. Şofer de tir, acesta avea doar 34 de ani, iar din primele informaţii, acesta a fost lovit în plin de un alt vehicul, ce venea din sens opus. Tragicul eveniment s-a petrecut în apropierea localităţii Berettyoujfalu, în jurul orei 7.
Potrivit informaţiilor primite de la Direcţia de Comunicare, din cadrul Ministerului de Externe (MAE), Ambasada României la Budapesta a fost informată miercuri, 6 august, la ora 7, de către autorităţile ungare, cu privire la producerea unui accident de circulaţie, survenit pe drumul naţional nr.42, între localităţile Berettyoujfalu şi Foldes, din judeţul Hajdu-Bihar. În evenimentul rutier au fost implicate două autovehicule înmatriculate în România, o echipă a Consulatului General al României la Gyula deplasându-se spre localitatea Berettoujfalu pentru a acorda asistenţă consulară la faţa locului. „Un cetăţean român, în timp ce conducea o autoutilitară înmatriculată cu numere româneşti a trecut pe contrasens, unde s-a tamponat frontal cu un alt autovehicul cu remorca tip trailer, având plăcuţe de înmatriculare româneşti, condus regulamentar de către un alt cetăţean român. În urma impactului, şoferul aflat la volanul autovehiculului cu remorcă a decedat”, au explicat reprezentanţii MAE. Potrivit acestora, trupul neînsufleţit a fost transportat la secţia de medicină legală din cadrul Spitalului Dekk. De asemenea, oficialii MAE au mai precizat că în primul autovehicul se mai aflau, pe lângă şofer şi alţi doi cetăţeni români, toţi fiind răniţi. Cei trei cetăţeni români au fost transportaţi la spitalul din apropiere, pentru îngrijiri medicale, unul dintre aceştia fiind externat. Consulatul General al României la Gyula se află în contact cu autorităţile ungare şi acordă, în continuare, asistenţă consulară cetăţenilor români răniţi.

 

 

3 Thoughts to “Fratele viceprimarului Fazakas, mort într-un accident în Ungaria”

  1. Anonim

    „Se pare ca, din primele informatii” – iti place cum a iesit?Ia fa rocada si vezi daca nu suna mai bine!

  2. alo aici pamantul

    talmos, balmos…. doamne mare e gradina ta,asa ceva? o relatare unde nu sti care e capul si care e coada,bine tu flavia,probabil te-a afectat soarele,nasa mai lipsea de acolo si extraterestii,macar sa stim tu ai inteles ceva ..era sofer de tir?,trei romani ba doi romani ba un ungur,,,,jalnic

  3. Anonim

    T
    Romãnul Fazakas?Så-i fie tårìna maghiarå.

Leave a Comment