Prins beat la volan în 4 noiembrie 2016, Dănilă Jula, la vremea aceea şef la Postul de Poliţie Camăr, a fost trimis în judecată după ce a refuzat să meargă la spital, unde să-i fie prelevate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţei. Asta după ce, oprit fiind în trafic, omul legii a suflat în etilotest, aparatul indicând o valoare a alcoolemiei de 0,67 mg/l în aerul expirat.
Dosarul său a ajuns pe masa magistraţilor Judecătoriei Şimleu Silvaniei la doar o lună după incident, iar zilele trecute, la cel de-al doilea termen, instanţa a comnicat sentinţa. Dănilă Jula, devenit, între timp, pensionar, a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, cu suspendare pe un termen de supraveghere de doi ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pe durata supravegherii, fostul agent de poliţie trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
De asemenea, judecătorii şimleuani au mai dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primariei Camăr, pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare. În cazul nerespectării măsurilor amintite şi a obligaţiilor impuse şi ale săvărşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, Jula riscă să ajungă în spatele gratiilor. Decizia instanţei poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Sunteți nebuni ? Îl puneți la muncă în localitatea în care și-a desfășurat activitatea ? La siguranța lui nu v-ați gândit ?
Numa un an ptr. o asa fapta, avand in vedere ca era si politist, sef de post chiar? Rasu curcilor! Procuratura de asteapta, cat mai rapid recurs la Curtea de Apel, treaba asta nu poate ramane asa!
Ți se potriveste de minune numele de Garcea. se știe că ești copoi după gândire. Ar fi prăpăd dacă magistrații din România ar avea pregatirea ta tov. Garcea. ar fi nemaipomenit dacă ai da și un tel la parchet legat de astea. așa te-ai putea lipii cu dovezi de un trafic de influiență sau măcar de inercarea de a influiența justiția. Meditează Garcea când vei ajunge și tu acolo să nu se aplice constituția pe care probabil nici nu ai citit-o unde zice că toți suntem egali in fața legii. Nu î-ți va plăcea să fii tratat diferențiat pt că ești cop.dar vei vedea când vei fi în situație. Tot ce e super e că ți sepotrivește numele ca o mănușă.