Liviu Buciu, tânărul în vârstă de 33 de ani din comuna Bănişor, care şi-a ucis tatăl cu lovituri de secure la începutul lunii august, a fost eliberat din arest. Magistraţii Tribunalului Sălaj au admis, miercuri, 20 septembrie, propunerea procurorilor de revocare a măsurii arestării prevenive dispusă în 6 august 2017 şi internarea medicală provizorie a inculpatului la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii.
Decizia instanţei vine în contextul în care Buciu a fost supus unei expertize medico-legală psihiatrică care a concluzionat că bărbatul nu are discernământ, fapt pentru care nu poate răspunde penal.
Tânărul din Bănişor a ajuns în spatele gratiilor în 6 august, la o zi după ce şi-a ucis tatăl cu mai multe lovituri de secure, aplicate în zona capului şi pe corp. Crima a avut loc la puţin timp după ce a fost externat de la Psihiatrie, unde a urmat un tratament de specialitate.
Cine stie, poate ajunge senator!
de ce nu face puscarie medical care l-a lasat liber?
sau cine stie, poate urmatoare victim e chiar medical, sau judecatorul, sau da doamene sa fie unul sau mai multi parlamentari, indifferent de culoarea lor politica, doar verzi sa fie !