Un bărbat de 50 de ani din comuna Ciceu-Giurgești județul Bistrița-Năsăud este cercetat de polițiști după ce, la finalul săptămânii trecute, a accidentat o femeie în vârstă de 60 de ani și a părăsit locul accidentului. După cum au explicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, bistrițeanul în timp ce se afla în trafic prin localitatea Ileanda, într-o curbă a acorșat o femeie din localitate care mergea regulamentar pe marginea drumului. După producerea accidentului șoferul din Bistrița a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției, dar a fost depistat rapid în trafic, în localitatea Dumbrăveni, județul Bistrița-Năsăud. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,17 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma accidentului femeia de 60 de ani a suferit leziuni ușoare și a fost transportată la spital. „Polițiștii rutieri din Jibou continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.
Recomandările polițiștilor
Pe această cale polițiștii vin cu o serie de recomandări privind obligațiile, dar și riscurile la care se expun conducătorii auto implicați în accidente rutiere grave, în cazul în care părăsesc locul accidentului. În situația în care sunt implicați în evenimente rutiere din care au rezultat vătămări corporale, chiar dacă rănirile sunt ușoare, în conformitate cu prevederile articolului 338 din Codul Penal, conducătorii auto au obligația de a nu părăsi locul accidentului fără încuvințarea polițiștilor. Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea oamenilor legii, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, ori fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Pentru a nu vă expune riscurilor, chiar dacă victima părăseşte locul faptei, anunţați imediat evenimentul la numărul unic de urgență 112 și la cea mai apropiată unitate de poliţie. Potrivit prevederilor legale, în cazul în care în urma unui accident de circulație a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane, conducătorul auto este obligat: să ia măsuri de anunțare imediată a Poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului, să nu părăsească locul faptei. În plus, conducătorul auto ori persoana care are cunoștință de producerea unui astfel de accident este obligată să anunțe de îndată Poliția și să apeleze numărul național unic pentru apeluri de urgență 112.
[…] Un bărbat de 50 de ani din comuna Ciceu-Giurgești județul Bistrița-Năsăud este cercetat de polițiști după ce, la finalul săptămânii trecute, a accidentat o femeie în vârstă de 60 de ani Citeste mai mult […]