Din păcate, în Sălaj sunt înregistrate tot mai multe cazuri de violență domestică. La începutul acestei săptămâni, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Șărmășag au fost anunțați de o tânără în vârstă de 25 de ani, din localitatea Doh, că a fost amenințată de iubitul său. Oamenii legii au constatat că pe fondul unui conflict și a consumului de alcool, concubinul tinerei, un bărbat în vârstă de 31 de ani, ar fi amenințat-o pe femeie cu moartea. În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat că în cauză există un risc iminent și au emis, pe numele bărbatului un ordin de protecție provizoriu. Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Șărmășag continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unității de parchet competente, într-un dosar de cercetare penală întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare.
[…] evaluare a riscului, polițiștii au constatat că în cauză… Articolul Femeie din Doh, amenințată cu moartea apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]