Magistraţii Tribunalului Sălaj au respins, în cursul zilei de luni, 7 decembrie, cererile formulate de trei dintre falşii inspectori de „integritate” prin aceştia solicitau măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Aşadar, cel puţin deocamdată, cei trei gorjeni, Bersu Daniela, Ionescu Cătălin Adrian şi Glăvan Ion Matei, rămân în arest preventiv. „Decizia nu este definitivă. Se poate formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, a precizat purtătorul de cuvânt al instanţei sălăjene, judecător Cristina Ştef.
Gorjenii au fost arestaţi la mijlocul lunii noiembrie, sub acuzaţiile de înşelăciune, uzurpare de calităţi oficiale şi constituire de grup infracţional organizat, după ce ar fi pretins că sunt inspectori de integritate, reuşind astfel să înşele 14 primari din Sălaj.
Reamintim că, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tibunalul Sălaj, pentru atingerea scopului grupului infracţional organizat, Bersu Daniela, Ionescu Cătălin Adrian şi Glăvan Ion Matei, împreună cu alte două persoane neidentificate s-au deplasat la 14 primării de pe raza judeţului Sălaj, şi-au declinat calităţi de funcţionari ai Agenţiei Naţionale de Integritate şi sub pretextul completării unor formulare intitulate “Raport de analiză în vederea sporirii capacităţii administrative UATC“, cele trei persoane au determinat prin mijloace frauduloase reprezentanţii primăriilor să semneze acorduri de implementare “Sistem informatic integrat”, care erau adevărate contracte. Anchetatorii susţin că aşa –zişii inspectori au acţionat şi în alte judeţe. Potrivit acestora, în capcana escrocilor au căzut edili şi din Arad, Braşov, Covasna, Sibiu şi Timiş.
Anchetatorii susţin că sub pretextul completării unui chestionar, care ulterior trebuia semnat de către primari,”experţii” le introduceau sub chestionar primarilor, părând că fac parte integrantă din chestionar, adevărate contracte cu Programul pentru Sporirea Capacităţii Administrative, un SRL cu titulatura ce dă impresia unui program strategic guvernamental, în contract acesta având calitatea de furnizor al sistemului informatic integrat ce cuprinde pachetul de servicii sofware www.e-buget.eu.
După completarea chestionarelor „experţii” le cereau primarilor să semneze chestionarul, indicându-le locul unde să semneze, unul dintre locurile indicate fiind şi la finalul “Acordului de implementare SII E-BUGET.EU” (denumire utilizată tocmai pentru a nu atrage atenţia) care de fapt constituia un contract. Contractele erau pregătite, fiind inserate numele unităţilor administrative teritoriale, precum şi numele reprezentanţilor acestor primării. Potrivit contractului, furnizorul punea la dispoziţia beneficiarului pachetul de aplicaţii informatice software ca serviciu pentru acces utilizator pentru acces on-line şi utilizare prin interfaţă web a setului de aplicaţii software instalate pe server-ele administrate de către furnizori la adresa de internet www.e-buget.eu. Preţul convenit de către părţi pentru pachetul de servicii aferente sistemului informatic www.e-buget.eu, contractat de către beneficiar în baza acordului, era de 870 dolari/an.