Expoziție dedicată obiceiului împodobirii pomului de Crăciun, la Zalău

Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj va fi gazda vernisajului expoziției temporare „Poemul Crăciunului în Țara Silvaniei – măiestrie și meșteșug”. Acesta reprezintă un demers cultural care își propune să faciliteze cunoașterea moștenirii culturale și care vizează segmentul obiceiul împodobirii bradului de Crăciun din preajma solstițiului de iarnă.

Vernisajul expoziției va ave loc la data de 17 decembrie, începând cu ora 18. Persoanele dornice sunt invitate să ia parte la acest demers cultural privind cunoașterea moștenirii culturale și asupra obiceiului din preajma solstițiului de iarnă de împodobire a pomului de Crăciun. Bradul de sărbători nu era confecționat la întâmplare, ci după un canon bine stabilit.

Prin tematica aleasă, este urmărită familiarizarea și transmiterea acestui obicei către tânăra generație. Participanții vor dobândi cunoștințe despre practicarea acestuia pe parcursul atelierelor demonstrative. Discursul expozițional va da naștere cunoașterii și va facilita apropierea tinerei generații față de valorile și obiceiurile din această zonă, prin desfășurarea de ateliere și demonstrații cu meșterii populari prezenți. Aceștia vor prezenta etapele de lucru ale acestui obicei de confecționare a pomului de Crăciun. Mai mult, colindele arhaice vor spori tabloul cultural propus. În acest sens, grupul vocal „Rezul”, din localitatea Plopiș, va susține un moment artistic. Acesta este coordonat de profesorii Victor și Mirela Criste.

De asemenea, pentru o imagine cât mai complexă asupra acestui obicei, a fost abordată reconstituirea acestor pomi, cu protagoniste din diferite sate. Au fost realizate filmări în timpul procesului de împodobire a brazilor, pentru o înțelegere cât mai facilă a obiceiului, dar și pentru a fi reconstituiți pomii care se regăsesc în expoziție. Ultimul segment expozițional este destinat celor care au transmis organizatorilor poveștile lor despre acest obicei, ce vor pătrunde în memoria colectivă.

Pomii care se vor regăsi în expoziție:

  1. Marca – Doina Zdrite și Florica Gozman-Pop, Pomul de Finet albastru;
  2. Cosniciu de Jos – Ana Giurcuț, Pomul de fasole;
  3. Halmășd –Maria Jenica Gal, Maria Roșu, Viorica Moisi și Ana Codeuș, Pomul de Fasole, Pomul de paie, Pomul de lampă;
  4. Drighiu – Victoria Cuc, Pomul de finet;
  5. Plopiș – Viorica Cuc, Anuța Moisi și Florița Lupău, Pomul de paie și Viorica Laslău, Pomul de fasole;
  6. Iaz – Florica Bodea, Pomul de paie;
  7. Valcău de Sus – Anuța Crișan și Viroana Cuc, Pomul de Fasole, Scaiul Crăciunului;
  8. Preoteasa – Anuța Opriș și Viorica Peșteleu, Pomul de Finet, Pomul de paie;
  9. Lazuri – Maria Marușca, Pomul de paie;
  10. Ratovei – Florica Gancea, Pomul de fasole, Pomul de paie, Nucaru;
  11. Cătunul Călin – Onița Sabou, Pomul de paie, Pomul de fasole;
  12. Giurtelecu Șimleului – Maria Chiș și Ileana Roșu, Nucaru;
  13. Subcetate – Veronica Ghilea, Floare Fiț și Maria Rad, Pomul de paie, Pomul de fasole, Pomul de lampă;
  14. Sâg – Floare Borz, Pomul de paie, Pomul de fasole.

„În perioada premergătoare Crăciunului acești pomi erau confecționați de femei, în general mamele erau cele care le învățau și pe fete. Tipurile de pomi pe care i-am întâlnit și de care își aminteau femeile au fost: Pomul de paie, Pomul de fasole, Nucaru, Pomul de finet și Pomul de lampă. Pomul de paie este făcut cu ajutorul paielor uscate, colectate de pe câmp, în timpul sezonului de recoltare. De obicei, se pregăteau toamna târziu, pentru a fi gata pomii pe Crăciun. Se crede că acest obicei era făcut în preajma solstițiului de iarnă, de aceea căpătau și funcții apotropaice: să ocrotească și să protejeze locuitorii casei de forțele malefice. Decorarea acestor pomi se făcea de cele mai multe ori cu fire colorate, hârtie creponată și nuci. În funcție de cum erau decorați aceștia dobândeau și alte trăsături. Cei decorați cu șiraguri de fasole albă se considerau a fi aducători de prosperitate, fertilitate și abundență. Firele colorate și hârtia creponată aduceau noroc și prosperitate. Am creat această expoziție de reconstituire a acestui obicei, pentru a prezenta un alt mod în care era împodobită casa tradițională, cu ocazia Sărbătorii Nașterii Mântuitorului, obiceiul fiind anterior celui de astăzi a împodobirii bradului”, a precizat Ligia Alexandra Pop, curatorul expoziției.

Leave a Comment