Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, sub egida Consiliului Judeţean Sălaj, va marca vineri, 24 ianuarie 2014, Ziua Unirii printr-o serie de activităţi. Este vorba despre deschiderea unei expoziţii permanente de artă populară sălăjeană şi interioare ţărăneşti, expoziţie care va fi deschisă publicului începând cu ora 11 la sediul CCAJ din Zalău. De asemenea, activităţile organizate de instituţie, dedicate Zilei Unirii vor continua şi duminică, 26 ianuarie, în localitatea Iaz, comuna Popiş, cu un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul folcloric „Meseşul” care va avea loc la căminul cultural din localitate.
Expoziţia permanentă de artă populară sălăjeană şi interioare ţărăneşti, care va fi inaugurată vineri, de la ora 11, la sediul CCAJ Sălaj, a
a fost creată prin donaţiile făcute de mai multe persoane fizice din judeţ: Ileana Graţiana Pop din localitatea Ciumărna; Florica Criste – din Cizer; Vegh Alexandru – Doba; Ligia Alexandra Bodea – Iaz, comuna Plopiş; Cristian Moldovan – Zalău; Szoke Ana – Cehu Silvaniei; Florin Iepure – Mirşid; Ştefan Bara – Fildu de Sus; Petru Teglaş – Var; Andrei Sule – Sărmăşag; Csibi Csaba – Borla şi Nastasia Boticaş – Ciumărna. Expoziţia este la început, urmând a fi completată pe parcursul anilor şi cu alte donaţii.
Expoziţia va putea fi vizitată de publicul doritor, zilnic de luni până vineri, între orele 9-17.