Lombriser Wendelin, cetăţeanul elveţiat arestat la mijlocul lunii martie într-un dosar de pedofilie şi trafic de minori, a fost trimis în judecată sub o nouă acuzaţie. Bărbatul care trăieşte de mai mulţi ani în Zalău, unde deţine o afacere, este acuzat de către procurorii sălăjeni că a întreţinut raporturi sexuale în repetate rânduri cu un minor din comuna Şărmăşag, oferindu-i în schimbul favorurilor primite diverse sume de bani şi bunuri.
Acest al doilea dosar a ajuns pe masa magistraţilor Judecătoriei Zalău, care au refuzat să ne transmită date cu privire la starea de fapt, invocând prevederile Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media, printre care cea potrivit căreia „furnizarea de informaţii de interes public privind activitatea judiciară poate fi restrânsă în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale sau când o impun interesele minorilor ori protecţia vieţii private a părţii în proces sau a altor persoane”.
În ceea ce priveşte primul dosar, acesta a fost instrumentat de către procurorii DIICOT Sălaj şi îl vizează nu doar pe elveţian, ci şi pe o femeie din Sibiu. Lombriser este acuzat de comiterea a şase infracţiuni de act sexual cu minor, două dintre acestea în formă continuată, şi a unei infracţiuni de pornografie infantilă în formă continuată, pentru care a fost, de altfel, trimis în judecată. Alături de el, sibianca Mihaela Boldijar, acuzată de comiterea în concurs real a şase infracţiuni de trafic de minori. Ambii inculpaţi se află în arest de mai bine de două luni.
Procurorii DIICOT Sălaj susţin că începand cu anul 2015, elveţianul „a căutat şi identificat pe teritoriul judeţului Sălaj, dar şi pe raza judeţului Sibiu, mai mulţi copii vulnerabili care să accepte să întreţină relaţii sexuale cu acesta, în schimbul unor sume modice de bani. Inculpatul Lombriser Wendelin s-a orientat în principal spre copii proveniţi din familii dezorganizate sau foarte sărace, neaflaţi sub supravegherea părinţilor, care cerşeau sau îşi câştigau existenţa căutând alimente, haine şi fier în containere”.
Potrivit aceleiaşi surse, în urmă cu doi ani, Lombriser Wendelin ar fi abordat-o în faţa gării din Sibiu pe inculpata Boldijar Mihaela, care în acea perioadă petrecea majoritatea timpului în zonă şi locuia într-o baracă amenajată în vecinătate. Elveţianul i-a propus să-i caute băieţi minori, cu care să îşi satisfacă plăcerile sexuale, în schimbul unor sume de bani, susţin procurorii.
“În acest context, profitând de naivitatea victimelor specifică vârstei precum şi de lipsurile materiale, inculpata Boldijar Mihaela a recrutat mai mulţi minori, cu vârste cuprinse între 12-16 ani ce proveneau din familii foarte sărace de pe raza unei localităţi din judeţul Sibiu şi care îşi câştigau existenţa singuri prin cerşit pe raza oraşului Sibiu”, mai precizează DIICOT.
Cei doi se află în arest din 16 martie 2017.
sta in arest pe banii nostri.Juganit!!!