Președintele Asociației Jurnaliștilor din Sălaj, Daniel Săuca, secretarul asociației și directorul cotidianului Magazin Sălăjean, Daniel Mureșan, dar și alți jurnaliști au participat astăzi la o întâlnire cu elevi de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” din Zalău.
Întâlnirea a avut ca scop promovarea educației media. Elevilor le-au fost prezentate principalele canale de comunicare, au fost dezbătute aspecte privind informațiile false, posibilitățile de depistare a știrilor false, dar și modalitățile prin care se pot informa din surse oficiale, care promovează informații reale, ancorate în realitate. Dialogul a fost unul concret.
La rândul lor, elevii au fost întrebați despre cum văd ei mass-media locale și naționale, despre câtă încredere au în presă, dacă citesc ziare și ce fel de informații îi interesează. Răspunsurile primite au fost unele interesante. Elevii par să fie interesați de tot mai multe informații referitoare la școli, la problemele elevilor și profesorilor, dar și de știri pozitive. Un alt aspect important s-a referit la canalele pe care adolescenții le folosesc pentru a se informa. Una dintre concluzii a fost că rețelele de socializare au ajuns principala modalitate de informare pentru tineri. Daniel Săuca și Daniel Mureșan le-au dat liceenilor exemple de știri false, informații rostogolite pe rețele de socializare și cărora mii și mii de români le-au dat crezare doar pentru că au fost postate pe Facebook. Astfel de întâlniri inițiate de Asociația Jurnaliștilor din Sălaj vor continua în perioada următoare la Colegiul Național „Silvania” din Zalău.
[…] Președintele Asociației Jurnaliștilor din Sălaj, Daniel Săuca, vicepreședintele asociației și directorul cotidianului Magazin Sălăjean, Daniel Mureșan, dar și alți jurnaliști au participat astăzi la o întâlnire cu elevi de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” din Zalău. Întâlnirea a avut ca scop promovarea educației media. Elevilor le-au fost prezentate principalele canale de comunicare, au fost dezbătute aspecte privind informațiile false, posibilitățile de depistare a știrilor false, dar și modalitățile prin care se pot informa din surse oficiale, care promovează informații reale, ancorate în realitate. Dialogul a fost unul concret. La rândul… Citeste mai mult […]
Exemplu concret de bătut apa-n piuă.NU mai există în ziua de azi nici o certitudine în privința unei informații ! De oriunde ai luat-o.
[…] Sursa: Magazin Sălăjean […]
[…] Sursa: Magazin Sălăjean […]