Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Zalău este cercetat de polițiști după ce, de Ziua Îndrgostiților, a fost prins drogat la volan. Acesta în timp ce conducea mașina în zona industrială a orașului, mai exact pe Pasarela C.F.R la intrarea în localitatea Crișeni, a fost oprit de polițiști și testat aparatul drugtest. În urma testării apratul drugtest a indicat un rezultat pozitiv, iar tînărului i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv. Totodată, polițiștii au controlat mașina și au găsit într-un rucsac al tânărului mai multe plicuri transparente care conțineau o substanță cristalină, precum și fragmente vegetale, de culoare verde-olive, despre care există suspiciunea că fac parte din categoria celor care produc efecte psihoactive și sunt interzise la deținere. Astfel de substanțe au fost descoperite și asupra tânărului. Polițiștii au ridicat întreaga cantitate de substanţe şi fragmente vegetale şi au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a produce efecte pshihoactive şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
[…] Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Zalău este cercetat de polițiști după ce, de Ziua Îndrgostiților, a fost prins drogat la volan » Mai multe detalii […]