DRAGOBETELE – adevărata zi a îndrăgostiților la români

Motto: „Suntem ceea ce iubim”.
Nichita STĂNESCU (1933 -1983), poet, scriitor și eseist român

Acum, când deja e „primăvară-n februarie”, căci gingașul ghiocel s-a trezit demult din somnul iernii (una destul de blândă, în ciuda prognozelor meteo!), făcându-ne cu ochiul, și după 10 zile de „amoruri occidentale”, ni s-a trezit orgoliul de îndrăgostiți mioritici. Și nu e rău deloc, pentru că, în ajun de martie și în prag de primăvară, ni se umple – tuturor – inima „ochi” de iubire adevărată și nu de dorul aventurilor. Da, pentru că „o viață fără dragoste este asemenea unui an fără primăvară” (proverb suedez). Nobilul sentiment de dragoste se regăsește la români în permanență și vine din negura vremurilor. Manifestarea, cu adevărat, a iubirii pentru cineva a dus la statornicia unei afecțiuni complexe. Durabilitatea acesteia este determinată de mai mulți factori în cadrul unei asocieri cu specific uman. Periodic, sunt atinse „puncte culminante” de iuibire, prin care se sensibilizează și se întăresc sentimentele de simpatie și de admirație, de prețuire și de afecțiune pentru cineva. Este vorba de logodnă, de căsătorie, de sărbători religioase, de diferite celebrări din viața celui iubit. Așa s-a ajuns la sărbătorirea „zilei îndrăgostiților”!
În 24 februarie este DRAGOBETELE, sărbătorit din moși-strămoși de îndrăgostiții de toate vârstele, zi în care trebuie să ne ridicăm, cu toții, deasupra propriei condiții. El este considerat a fi fiul Babei Dochia, numit și „cap de primăvară” – un bărbat chipeș și iubăreț, nevoie mare, devenit patronul dragostei la români. Această tradiție românească scoate în evidență măreția și importanța sentimentelor de iubire pentru cel apropiat, coroborate cu prefacerile și învățămintele pe care ni le dă „mama natură”. Este vorba de influența benefică pe care o are asupra noastră venirea primăverii. Parcă nimic nu-i mai așteptat ca primăvara!… Primele semne sunt date de apariția ghioceilor și a brândușelor. Atunci, grupuri de fete și de băieți merg în pădure pentru a culege aceste flori. Întâlnindu-se pe cărări și în poienițe, fetele și băieții se văd, se cunosc și apare „dragostea la prima vedere”. La întoarcere, feciorul aleargă după fata aleasă, strigând: „Dragobetele sărută fetele!”. Dacă o prinde, îi „fură”sărutul, în văzul tuturor, și aceea îi va fi dragă! Și fetele trebuie să pună mâna pe băiat, ca să nu rămână singure…
Acum, când se topesc – în rotunjirea și în crăpatul mugurilor – zăpezile (mai sunt destule pe meleagurile românești și se anunță altele!), ne întoarcem inima și sufletul unul către celălalt și reinventăm nașterea iubirii pentru cel drag și gândul speranței spre frumos și bine, pentru că: „nu sunt eu al tău și tu a mea, ci, amândoi ai amândurora” (vorba părintelui Stăniloaie). Cum spuneam, Dragobetele nu este sărbătorit numai de tineri, este sărbătorit de toți – tineri și vârstnici, căsătoriți sau nu – pentru că iubirea este mai profundă prin dragoste! „Cui nu-i place dragostea, Dumnezeu să nu i-o dea” – zice cântecul.
Până aici, nimic deosebit. Dar, a ajunge să imporți și „sărbătoarea dragostei” este ceva curios, dacă nu un lucru rău! Nu erau suficiente celelalte importuri, de toate felurile, prin care România a ajuns piața de desfacere a produselor orientale și occidentale. Am importat și …„Valentine’s Day”! Ce ironie a soartei… Nu cred că din snobism sau din prostie ne abandonăm tradițiile, ci, pur și simplu, din neglijență. Cred, însă, că prin acceptarea lui „Valentine’s Day”, am făcut un import de cămașă și nu de suflet! Este ridicol, dacă nu „strigător la Cer”, să ai un certificat de căsătorie pentru o zi! De aceea, trebuie să știm să sărbătorim, în acest context, și Dragobetele – Cupidonul românilor, descătușați de orice prejudecăți și bogați în cele mai nobile sentimente de iubire. Dragobetele este una dintre sărbătorile cele mai frumoase, care, dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventată…
Așadar, oriunde ne-am afla de Dragobete, să adresăm cele mai frumoase cuvinte de dragoste iubitei sau iubitului și – dăruindu-i un ghiocel grațios, pentru a marca și a întări atmosfera prin care umblă bucuria și speranța fiecăruia – să închinăm, împreună, o cupă cu șampanie, cu inima curată și cu sufletul liniștit, pentru IUBIRE! „Vrei să fii iubit? IUBEȘTE!” (Seneca).
Prof. Marin ȘTEFAN