Un biciclist din Şimleu Silvaniei a suferit leziuni în urma unei căzături suferite în timp ce se deplasa cu bicicleta. Marți, 9 august, Poliția a fost sesizată de cadrele medicale de la Urgența Spitalului Șimleu Silvaniei despre faptul că la unitatea sptalicească s-a prezentat o persoană, victima unui eveniment rutier. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că biciclistul, în timp ce deplasa cu bicicleta pe starada Simion Bărnuțiu, din Șimleu Silvaniei, a intenționat să vireze la stânga pentru a întoarce, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut în șanț suferind leziuni. Testarea cu aparatul etilotest a evidențiat o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru a preveni astfel de evenimente, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj recomandă bicicliștilor câteva reguli de circulaţie, astfel că, înainte de a schimba direcţia de mers să se asigure temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când se deplasează în grup, numai în coloană câte unul, să nu circule cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice. Pentru a circula în siguranţă pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător, iar înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, să se asigure temeinic şi acorde prioritate de trecere celor în drept. De asemenea, la schimbarea direcţiei de mers, chiar daca aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic v-au înţeles intenţia. Un alt eveniment rutier a avut loc în aceeaşi zi în localitatea Badon pe DN 1F. O femeie de 36 ani, din Hereclean, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Hereclean-Borla, a intrat în coliziune cu un vehicul cu tracțiune animală, care circula în fața sa, condus de un zălăuan de 29 ani. Vehiculul nu era semnalizat, iar conducătorul acestuia nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante. În urma impactului, conducătorul vehiculului și pasagerul din autoturism, un minor de 11 ani, din Badon, au fost răniți ușor. Victimele au fost transportate la spital pentru investigații. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.