În săptămâna 24-30 septembrie, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic patru conducători auto care au ieșit pozitivi la controlul pentru folosirea diferite substanțe psihoactive. În aceeași perioadă, aceștia au reținut nouă permise de conducere, din care: două pentru consum de alcool, patru pentru neacordare de prioritate pietonilor, unul pentru neacordare de prioritate vehiculelor și alte două pentru depășire neregulamentară și neprezentare la unitatea de poliție în 24 de ore de la implicarea într-un accident soldat cu pagube materiale.
Polițiștii Biroului Rutier au aplicat aproape 200 de sancțiuni contravenționale pentru abateri în trafic, în valoare de peste 30.000 de lei. În ceea ce privește activitatea de cercetare penală, polițiștii au soluționat șase dosare penale, astfel: patru cu propuneri de trimitere în judecată, unul cu renunțare la urmărirea penală și o clasare.
M. S.