Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, săptămâna trecută, un autoturism care circula pe bulevardul Mihai Viteazul cu viteza de 117 km la oră, condus de un tânăr de 32 de ani, din județul Cluj. Cu ocazia controlului, tânărul a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile ucrainiene. Verificările efectuate de polițiști au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere, iar documentul pe care l-a prezentat este fals.În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals, fapte prevăzute de Codul Penal.
daca politia ar porni toate radarele fixe din Zalau, ar fi zeci de aemenea indivizi opriti