Două persoane au ajuns în stare gravă la spital, după ce scuterul cu care se deplasau a fost izbit de o autoutilitară. Accidentul s-a produs vineri, 17 martie, în jurul orei 9, pe DJ 108A, în localitatea Someş Odorhei din judeţul Sălaj.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, un jibouan în vârstă de 39 de ani, în timp ce conducea autoutilitara pe un sector de drum în aliniament, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi și a intrat în coliziune cu un moped condus de un bărbat de 62 ani, din Jibou.
În urma impactului, mopedistul şi pasagera, o femeie de 55 ani, au fost răniţi grav, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău pentru investigaţii.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.