Un accident de circulaţie a avut loc marţi în jurul orei 8, în localitatea Pericei, pe drumul naţional 1 H. Un bărbat de 42 ani din comuna Crasna, în timp ce conducea autoturismul, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care se circula în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta. Autovehiculul era condus de un bărbat de 49 ani, din Zalău. Acesta din urmă a fost proiectat în cel de-al treilea autovehicul implicat în accident, condus regulamentar, în aceeaşi direcţie de mers, de un zălăuan de 47 ani. În urma impactului a rezultat rănirea şoferului de 49 de ani şi a pasagerei de pe locul din drepta din autoturism, o femeie de 39 de ani, din Zalău.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.