Subofiţerul de la Poliţia Valea lui Mihai denunţat de către un şofer sălăjean pentru că i-a cerut mită a fost condamnat de către magistraţii Tribunalului Bihor la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de patru ani.
Sentinţa a venit atât de repede întrucât poliţistul şi-a recunoscut fapta şi a solicitat să fie judecat după procedura simplificată, beneficiind, astfel, de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea care i se impută.
Poliţistul a fost arestat în urmă cu o săptămână pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant cu 400 de euro ceruţi de la şoferul din Sălaj, care era cercetat pentru infracţiuni la Codul Rutier pentru că a condus un autoturism cu numere de înmatriculare false. Omul legii îi primisese conducătorului auto că va interveni pe lângă un procuror pentru a-i obţine o soluţie favorabilă în dosar.
Decizia instanţei poate fi atacată prin apel.
Şoferul nu s-a lăsat intimidat, ba mai mult, s-a prezentat la Serviciul Judeţean Anticorupţie din Zalău, pentru a-l denunţa pe omul legii. De aici, a fost trimis la Oradea, însă cauza a fost declinată procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, întrucât poliţistul este subofiţer.
La finele săptămânii trecute, procurorii bihoreni şi poliţiştii Serviciului Judeţean Anticorupţie au organizat un flagrant, subofiţerul fiind reţinut chiar în momentul în care lua banii de la denunţător, într-un local din Valea lui Mihai.
a fost dat afara din politie?
sau o sa iasa si asta la pensie, la 50 de ani, cu o pensie pe masura mitei pe care nu a mai apuct sa o ia?