Doi agresori din Zalău, prinși de criminaliști și mascați

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, privind doi bărbați, ambii din Zalău. Pe numele amândurora, Judecătoria Zalău a emis mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, fiind condamnați la câte 3 ani de închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj. Cei doi bărbați au fost transferați în Penitenciarul Satu Mare, în vederea executării pedepselor cu închisoarea la care au fost condamnați.

Leave a Comment