Speranţele procurorilor DIICOT Sălaj că îi vor vedea după gratii pe cei opt inculpaţi din dosarul de corupţie s-au năruit marţi seară, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţiile formulate la soluţia Curţii de Apel Cluj.
Magistraţii instanţei supreme au confirmat verdictul dat la finalul lunii februarie de către judecătorii Curţii de Apel Cluj în dosarul celor opt sălăjeni acuzaţi de corupţie de către DIICOT Sălaj. În aceste condiţii, fostul inspector şcolar general Ioan Abrudan, studenta Malvina Galiş, poliţiştii Gheorghe Zaha şi Marius Fărcaş, precum şi inspectorul vamal Dumitru Bode vor fi cercetaţi în continuare în stare de libertate, în timp ce oamenii de afaceri Ioan Huluban şi Ioan Galiş, precum şi vicepreşedintele Tribunalului Sălaj, Patriţiu Dărăban, vor rămâne sub control judiciar.
Reamintim că în 28 februarie 2016, Curtea de Apel Cluj a respins propunerile de arestare preventivă formulate de către procurorii DIICOT Sălaj pe numele celor persoane suspectate că au făcut parte dintr-un grup infracţional organizat. La o lună de la pronunţare, judecătorul de drepturi şi libertăţi şi-a motivat decizia prin invocarea mai multor deficienţe identificate în actul de propunere de arestarea preventivă. Pe parcursul a câteva zeci de pagini, magistratul clujean desfiinţează, practic, munca procurorilor, atrăgând atenţia asupra faptul că probele sunt fie insuficiente, fie irelevante. Ba mai mult, unele dintre presupusele infracţiuni se bazează exclusiv pe interceptările telefonice făcute de SRI, probă care ar putea fi exclusă din dosar pe motiv de neconstituţionalitate.
Motivarea propunerii este făcută parţial, susţine Curtea de Apel, rezumându-se la gravitatea faptelor presupuse a fi comise de către inculpaţi şi pericolul pentru ordinea publică pe care aceştia l-ar reprezenta. Anchetatorii nu au indicat în mod expres încadrările juridice aferente presupuselor infracţiuni comise pentru care se cere arestarea fiecărui inculpat. În plus, în cuprinsul propunerii de arestare preventivă, „probele şi mijloacele de probă sunt indicate generic, fără a se realiza o corespondenţă clară şi neechivocă între starea de fapt reţinută pentru fiecare inculpat şi încadrarea juridică şi indicarea în concret a probelor corespunzătoare cu trimitere exactă la filele din dosarul de urmărire penală”.
O altă obiecţie adusă procurorilor vizează pasivitatea de care au dat dovadă organele de urmărire penală, care au demarat cercetările la trei ani de la comiterea unora dintre presupusele fapte, iar arestarea preventivă a fost cerută la câteva luni distanţă de sesizarea din oficiul. Toate acestea, motive solide pentru ca inculpaţii să nu fie consideraţi pericole sociale.
Acuzaţii multe şi grele
Afaceriştii Ioan Huluban şi Ioan Galiş sunt acuzaţi de instigare la dare de mită în formă continuată, dare de mită în formă continuată, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influenţă, instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fapte pe care le-ar fi comis pentru a prelua patrimoniul firmei Eurocard 2000 aflate în insolvenţă.
Fiica lui Galiş, Malvina, este cercetată pentru complicitate la cumpărare de influenţă, complicitate la abuz în serviciu şi de complicitate la fals intelectual, care ar fi fost de acord să ia asupra sa vina tatălui, prins în trafic în timp ce gonea cu maşina, cu peste 100 km/oră. Despre tânără, acuzarea mai spune că s-ar fi bucurat de o notă mărită la Bacalaureat, ca urmare a intervenţiei tatălui său la fostul inspector şcolar general, Ioan Abrudan. Pentru această implicare, lui Abrudan i se aduc acuzaţii de constituirea unui grup infracţional organizat şi de trafic de influenţă.
Un alt nume din dosar este cel al inspectorului vamal Dumitru Bode, fratele deputatului Lucian Bode, care ar fi închis ochii la neregulile descoperite la Eurocard 2000, beneficiind, în schimb, de mai multe plinuri de carburant la autoturismul propriu. Ca urmare, Bode va fi cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată.
În ceea ce îi priveşte pe cei doi poliţişti, comisarul Gheorghe Zaha şi agentul Marius Fărcaş, aceştia sunt învinuiţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, de instigare la abuz în serviciu şi de instigare la fals intelectual – cel dintâi, respectiv abuz în serviciu şi fals intelectual, cel de-al doilea. Cei doi ar fi fost implicaţi în falsificarea procesului verbal de constatare a infracţiunii de depăşire a vitezei legale.
Despre Patriţiu Dărăban, vicepreşedinte al Tribunalului Sălaj, procurorii susţin că ar fi vinovat de luare de mită în forma continuată (15 acte materiale), constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. El este suspectat de ilegalităţi în procesul de lichidare a societăţii Eurocard 2000.
Si in rastimp, domnu’ judecator „imparte dreptatea” in continuare, fain.