Sâmbătă noaptea, la ora 01:35, polițiștii Biroului Rutier Zalău au oprit în trafic, pe strada Simion Bărnuțiu din Zalău, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din Zalău. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, iar rezultatul a ieșit pozitiv la 5 tipuri de substanțe interzise, printre care cocaină, metanfetamină și opiu. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate probe biologice, în vederea determinării prezenței în organism de substanțe psihoactive și tipul acestora. Polițiștii rutieri continuă cercetările în dosarul penal întocmit, în vederea administrării întregului probatoriu.
M. S.