Urmele unei mănăstiri din perioada medievală a fost descoperită pe teritoriul administrativ al comunei sălăjene Nușfalău. Date importante despre descoperire au fost prezentate astăzi la fața locului de către Dan Băcueț și Timea Keresztes, arheologi în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Sălaj care coordonează proiectul considerat de o importanță deosebită.
„Nu avem încă foarte multe date, dar știm că este vorba despre o mănăstire paulină, cu hramul Sfânta Maria, iar binevoitorii mănăstirii erau familiile Bathory și Losonczi. Mănăstirea nu avea doar o singură clădire. Era o mănăstire cu moșie, avea pădure, două mori pe Crasna și Barcău, culturi de viță de vie și suprafețe agricole”, ne-a declarat arheologul Timea Keresztes. La rândul său, arheologul Dan Băcueț a precizat că săpăturile vor continua, cercetarea arheologică fiind în plină desfășurare.
„Această cercetare arheologică a avut scopul de a verifica informații din sursele medievale de documentare, dar și din cercetări efectuate la suprafață. De asemenea, în anii ‘90 s-au făcut niște cercetări , iar vestigiile descoperite atunci indicau prezența unui sit arheologic datat în perioada medievală și existența unor structuri construite, a unor ziduri din piatră. Am scanat acest camp și au ieșit în evidență niște ziduri, cel puțin în zona asta mai înaltă”, a precizat arheologul Dan Băcueț. Conform istoricilor, Ordinul Paulin este un ordin călugăresc catolic care își are originea în Ungaria secolului al XIII-lea. Puteți afla detalii suplimentare despre impresionanta descoperire de la Nușfalău în ediția de mâine, 20 octombrie 2021, a cotidianului nostru.
foto: Magazin Sălăjean