Prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, a primit vineri, 5 octombrie, vizita unei delegaţii din Germania, din care au făcut parte primarul localităţii Lamspringe, Andreas Humbert, şi delegatul Crucii Roşii Germane, Norbert Halter. Cei doi au fost însoţiţi de directorul filialei Sălaj a Crucii Roşii România, Lorena Filip şi de preşedintele filialei, Ionel Ciunt.
Delegaţia din Germania se află într-o vizită în Sălaj, în perioada 1-7 octombrie, în cadrul strânselor relaţii de colaborare pe care Crucea Roşie Germană le are cu organizaţia umanitară din Sălaj.